De ce prețul uleiului de măsline a explodat

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Măsline / Foto: Unsplash
Măsline / Foto: Unsplash
Homer îl numea aur lichid în timp ce pentru Hipocrate era "marele vindecător". 

Azi, uleiul de măsline este folosit pentru a sota legumele sau pentru a asezona salatele, însă devine din nou un lux. 

În septembrie, prețurile au atins cel mai ridicat nivel de la începutul înregistrărilor, crescând cu 117% de la an la an, potrivit Fondului Monetar Internațional. Uleiul de măsline este de șaptesprezece ori mai valoros decât țițeiul în raport cu greutatea în timp ce  în 2019 a fost de șapte ori mai ieftin. 

De ce a explodat prețul?

Uleiul de măsline a fost o parte centrală a dietei mediteraneene timp de mii de ani. Hipocrate avea dreptate: pe măsură ce lumea a început să recunoască beneficiile pentru sănătate ale dietei din regiune, apetitul pentru uleiul de măsline a crescut. Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, reprezentând aproape jumătate din totalul anual, urmată de Italia și Grecia. Verile toride și iernile blânde din sudul Europei oferă un climat ideal pentru măslini. Însă cererea în creștere a coincis cu lipsa de aprovizionare. Valurile de căldură prelungite, seceta și condițiile meteorologice extreme împiedică producția.

Sezonul trecut a fost deosebit de rău. Spania a avut o primăvară fierbinte: în aprilie, în unele regiuni, temperatura a fost cu 5°C mai mare decât media pentru luna respectivă, ceea ce înseamnă că măslinii nu au reușit să înflorească. Vara nu a oferit niciun răgaz. Potrivit Ministerului Mediului, o treime din țară a fost afectată de o "secetă prelungită" în luna iunie, care a afectat puținii măslini care au înflorit. Între timp, în Italia, unde temperaturile au fost de asemenea caniculare, Xylella fastidiosa, o bacterie, a făcut ravagii printre copaci. Se crede că boala, care se răspândește prin insecte, a fost introdusă de o plantă ornamentală din Costa Rica în 2008. De atunci, aceasta a ucis aproximativ 21 de milioane de copaci. Cercetările au arătat că fenomenele climatice extreme fac ca plantațiile de măslini să fie mai vulnerabile la epidemii.

Ca urmare, producția din UE a scăzut cu aproximativ 40% anul trecut, ceea ce a dus la creșterea prețurilor. Doi factori au făcut ca acestea să crească și mai mult. În primul rând, ratele ridicate ale dobânzilor și costul crescut al îngrășămintelor au redus marjele agricultorilor. În al doilea rând, Turcia, una dintre puținele țări care s-au bucurat de o recoltă bună de măsline, a interzis exportul de ulei de măsline în vrac în încercarea de a reduce prețurile interne. Acest lucru a menținut prețurile stabile în Turcia, dar le-a făcut să crească în alte părți.

Unele reacții la aceste prețuri în creștere au fost drastice. Spania a fost martora unui val de jafuri de ulei de măsline. În luna august, hoții au furat ulei de măsline în valoare de jumătate de milion de dolari dintr-un depozit din provincia Córdoba. Autoritățile din această țară au retras 11 mărci de ulei de măsline de pe rafturile supermarketurilor, după ce s-a constatat că acestea erau de calitate inferioară și improprii pentru consumul uman. 

Recolta de anul viitor se pare că va aduce și mai multe conflicte. În septembrie, ploaia a devastat măslinii din Puglia, în partea sud a Italiei. O altă secetă se anunță în Spania. Producția din 2024 va fi cu o treime mai mică decât media ultimilor patru ani, potrivit Ministerului Agriculturii din această țară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel