Decizie istorică a Germaniei și Norvegiei. Hotărârea care va elimina dependența de gazul rusesc

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Germania și Norvegia vor construi o conductă de hidrogen / Foto: Arhivă
Germania și Norvegia vor construi o conductă de hidrogen / Foto: Arhivă
Invazia militară din Ucraina pe care Rusia o defășoară a acutizat și mai mult criza gazelor cu care Europa se confruntă.

Germania și Norvegia iau în considerare construirea unei conducte de hidrogen care să lege cele două națiuni pentru a reduce dependența Europei de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia.

Țările intenționează să realizeze în curând un studiu de fezabilitate privind proiectul care ar urma să transporte în cele din urmă hidrogenul din Norvegia în Germania, au declarat miercuri, după o întâlnire între ministrul german al economiei, Robert Habeck, și premierul norvegian Jonas Gahr Store.

"În lunile și anii următori, va fi extrem de important să accelerăm dezvoltarea surselor alternative de energie pentru Europa ca înlocuitori pentru gazul și petrolul rusesc și să dezvoltăm infrastructura necesară în acest sens", au declarat Germania și Norvegia într-o declarație comună.

Germania a făcut presiuni pentru a-și revizui aprovizionarea cu energie de când Rusia a invadat Ucraina. Cea mai mare economie a Europei folosește mai mult de jumătate din gazele, jumătate din cărbunele și aproximativ o treime din petrolul care provin din Rusia.

Cancelarul Olaf Scholz a promis să consolideze instalațiile de stocare a gazului și a cărbunelui din țară pentru a reduce expunerea țării la orice potențială întrerupere a aprovizionării. De asemenea, guvernul cumpără gaze naturale lichefiate, sprijină eforturile de construire de noi terminale GNL și face presiuni pentru o expansiune mai rapidă a surselor regenerabile de energie.

Războiul gazelor naturale. Ce au decis UE, Ucraina și Rusia

După aproape nouă ore de negocieri, Rusia, Ucraina şi UE au ajuns, în noaptea de joi spre vineri, la o înțelegere "de principiu" privind noul acord de livrare a gazelor naturale începând cu data de 1 ianuarie 2020, a anunțat vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

Ucraina este o ţară crucială pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti spre Europa. Actualul acord prin care Rusia livrează gaze Ucrainei şi altor ţări din Europa expiră după 31 decembrie 2019. "După negocieri intensive sunt bucuros să spun că am ajuns la un acord de principiu asupra tuturor elementelor cheie, ceea ce cred că este o veste foarte bună pentru Europa, Rusia şi Ucraina", a declarat Sefcovic.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, ministrul Energiei din Ucraina, Oleksiy Orzhel, şi omologul său rus, Alexander Novak, s-au întâlnit joi la Berlin pentru discuţii dar nu au oferit alte detalii. Separat, grupul rus Gazprom a informat că oficialii de la Moscova şi Kiev se vor întâlni vineri la Minsk pentru a continua discuţiile.

În acest context, președintele rus, Vladimir Putin a declarat că Moscova va menține tranzitul gazelor naturale via Ucraina, indiferent de noile conducte pe care Rusia le construieşte, cu referire la Nord Stream-2 (prin Marea Baltică) și TurkStream. "Vom căuta o soluţie care să fie acceptabilă pentru toate părţile, inclusiv pentru Ucraina", a spus Putin, adăugând că Rusia este dispusă să ofere Kievul-ului o reducere de preţ de 20-25% pentru achiziţiile de gaze naturale ruseşti. Citește tot AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

pixel