Decontare integrală pentru achiziția de echipamente medicale

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Marcel Boloș
Marcel Boloș
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a informat, luni, că achiziţiile de echipamente medicale vor putea fi decontate integral din fonduri europene de către unităţile sanitare, fără să fie necesară şi o cofinanţare.

În debutul şedinţei de Guvern, ministrul a anunţat că a pregătit proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează o serie de măsuri finanţate din fonduri europene, menţionând în acest sens decontarea echipamentelor medicale şi stimulentul de risc medical.

"E vorba de echipamentele medicale şi cele de protecţie medicală, unde, după discuţia cu ministrul Sănătăţii, am adăugat şi spitalele modulare şi containerele de logistică medicală. Chiar fac un apel pe această cale la toţi cei care sunt implicaţi în procesul de achiziţie a echipamentelor medicale: (...) echipamentele medicale se pot achiziţiona de către unităţile sanitare, urmând ca mai apoi procesul de decontare din fonduri să se deruleze ulterior şi subliniez acest lucru, pentru ca toţi cei care sunt implicaţi în această perioadă în tratamentul bolnavilor să nu aibă reţineri din acest punct de vedere, fiindcă noi vom asigura la timp procesul de decontare a acestor cheltuieli", a spus Boloş.

Ideea a fost întărită de prim-ministrul Ludovic Orban, care a declarat că, "practic, orice entitate care achiziţionează echipamente, dispozitive poate să solicite decontarea fondurilor".

Citește și: Patru mari companii românești se implică în sprijinirea cadrelor medicale

Boloş a subliniat, de asemenea, că pentru echipamentele medicale nu va fi necesară cofinanţarea, acestea fiind achiziţionate integral din fonduri europene. Premierul a arătat că vor fi decontate inclusiv achiziţiile pentru stocuri strategice realizate prin ONAC.

"Vestea bună, tot pe domeniul sănătăţii, este că, la propunerea noastră, a Guvernului şi a Ministerului Fondurilor Europene, la propunerea de modificare a Regulamentului Comisiei Europene, Uniunea Europeană va deconta 100% din echipamentele medicale, cu alte cuvinte nu avem cofinanţare la partea de echipamente medicale, ceea ce degrevează bugetul de stat", a explicat Marcel Boloş.

Potrivit acestuia, din pachetul de măsuri face parte şi stimulentul de risc medical, care va fi acordat întregului personal care deserveşte pacienţii aflaţi în spitale, nu doar medicilor.

"Fac precizarea că beneficiarii sunt nu numai medicii, ci tot personalul medical care este implicat în tratarea bolnavilor. Mă refer aici la asistenţii medicali, la cei care sunt pe ambulanţe, personalul de pe ambulanţe, mă refer aici inclusiv la partea de personal paramedical", a menţionat el.

"Şi rămâne cum am stabilit, nu plătesc contribuţii de asigurări de sănătate, nu plătesc contribuţii de pensii. Deci plătesc doar 10% impozitul pe venit", a completat Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel