Deficitul bugetar, sub ținta de 2,9% stabilită de autorități

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ministerul de Finanțe a făcut calcule
Ministerul de Finanțe a făcut calcule
Bugetul general consolidat a încheiat anul 2018 cu un deficit de 2,88% din Produsul Intern Brut, nivel identic cu cel la care s-a închis bugetul şi în anul 2017, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor Publice.

Deficitul bugetar se plasează, astfel, sub ţinta de 2,97% din PIB stabilită de autorităţi. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 295,1 miliarde lei, au reprezentat 31,1% din PIB, comparativ cu 29,4% din PIB în 2017. Procentual, veniturile au fost cu 17,2% mai mari, în termeni nominali, faţă de anul trecut. Încasările din contribuţiile de asigurări au crescut cu 36,8%, influenţate de creşterea efectivului de salariaţi din economie, a câştigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar şi de condiţiile legislative privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, precizează Ministerul Finanţelor.

Creșteri și scăderi

Veniturile din TVA au crescut cu 11,3% faţă de anul 2017, ajungând la o valoare de 59,6 miliarde lei pe întregul an 2018. Veniturile din accize au fost în sumă de 28,5 miliarde lei (3% din PIB) cu 7,2% mai mari comparativ cu anul precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 2% faţă de 2017, iar încasările din veniturile nefiscale au crescut cu 24%, influenţate pozitiv de încasările din dividende.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 24,8% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.

Cât s-a cheltuit

Potrivit notei privind execuţia bugetului general consolidat pe 2018, se înregistrează o diminuare cu 42% faţă de anul precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule. Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt 27,1 miliarde lei, cu 57,8% mai mari faţă de anul 2017.

Cheltuielile bugetului general consolidat au fost de 322,4 miliarde lei, cu 16,8% mai mari faţă de anul precedent, cea mai semnificativă creştere fiind înregistrată la cheltuieli de personal, care au consemnat un plus de 23,7% faţă de anul 2017, pe fondul majorărilor salariale acordate conform Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 9,8% faţă anul precedent.

Fondul unic de asigurări

Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare. Subvenţiile au crescut cu 7,6% faţă de anul 2017, menţinându-se la acelaşi nivel ca procent din Produsul Intern Brut, respectiv 0,7%.

Dobânzile au fost, anul trecut, cu 27,8% mai mari faţă de anul anterior, reprezentând 1,4% din PIB, întrucât în luna octombrie 2018 s-a înregistrat un vârf de plată al dobânzilor, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.

Citește și Economia României stă să crape. Ce fac vecinii noștri şi noi nu

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 9,5%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1.100 lei, de creşterea nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 34,2 miliarde lei, cu 27,9% mai mari faţă de anul 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Germania / FOTO: Unsplash
Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik

pixel