Descoperire americană: Viespile sunt înzestrate cu logică!

Autor: Mihai Paul
Data actualizării:
Data publicării:
Cercetători de la Universitatea Michigan (UM) din Statele Unite  au descoperit că viespile pot avea capacitatea de a face conexiuni asemănătoare logicii. Viespile au dat dovadă de inferenţă tranzitivă, utilizând date cunoscute pentru a deduce relaţii necunoscute.

Studiul a implicat două specii comune de viespi-de-hârtie, Polistes dominula şi Polistes metricus, pentru a vedea dacă sunt capabile să rezolve o problemă de inferenţă tranzitivă.

Specialiştii au colectat viespi-regine din mai multe zone din Ann Arbor, Michigan. În laborator, viespile au fost pregătite în mod individual pentru a face diferenţa între perechi de culori numite perechi de premise. Una dintre culorile din fiecare pereche a fost asociată cu un şoc electric uşor, iar cealaltă nu.

''Am fost foarte surprinsă de cât de repede şi de corect viespile au învăţat perechile de premise'', a declarat Elizabeth Tibbetts de la Departamentul de Ecologie şi Biologie Evoluţionară la UM.

Viespile au avut de a face cu culori nefamiliare şi au fost puse să aleagă între acestea. Ele au putut organiza informaţia într-o ierarhie implicită şi au utilizat deducţia tranzitivă pentru a face alegerea între culorile noi.

Albinele nu sunt capabile de aceste interferențe tranzitive, devenind confuze la acest test.

Citește și:Premieră mondială. A fost creat vaccinul pentru albine

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com

pixel