Despăgubiri de peste 110 milioane de lei plătite pentru turişti în ultimii 4 ani

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Turist. Foto: Pexels.com
Turist. Foto: Pexels.com
Companiile membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au plătit despăgubiri în valoare totală de peste 110 milioane de lei în baza asigurărilor de călătorie, în perioada 2019 - 2022, a anunţat, miercuri, UNSAR.

Potrivit sursei citate, anul trecut au fost plătite 36,2 milioane lei, în creştere cu 105% faţă de valoarea achitată în 2021.

Din cele peste 110 milioane lei, 88% (circa 97 milioane lei) au reprezentat cheltuieli medicale de urgenţă, care au acoperit nevoile de restabilire a sănătăţii acelor asiguraţi care au suferit diverse boli, afecţiuni sau accidente, inclusiv ca urmare a practicării unor sporturi de sezon, pe durata călătoriilor în străinătate. Printre serviciile medicale pentru care s-au plătit despăgubiri se numără consultaţii şi tratamente medicale, intervenţii chirurgicale de urgenţă, spitalizare impusă de survenirea unor boli sau accidente, servicii stomatologice, tratament pentru infecţia cu COVID-19, servicii de ambulanţă, servicii de repatriere medicală sau chiar repatriere în caz de deces, şi altele.

Aproape 10 milioane de lei (9%) au reprezentat despăgubiri acordate în baza acoperirii storno, adică rambursarea contravalorii pachetelor turistice achiziţionate, atunci când intervin situaţii care duc la imposibilitatea de a mai pleca în călătorie (spre exemplu: decesul sau îmbolnăvirea asiguratului/soţului/soţiei acestuia sau a unei rude de gradul 1 sau 2, distrugerea locuinţei de domiciliu a asiguratului, primirea unei citaţii de către asigurat pentru prezentarea în faţa unei instanţe judecătoreşti, accident rutier ş.a.m.d.).

Alte 2,9 milioane lei au acoperit situaţiile de genul pierderii/întârzierii bagajelor, întreruperii călătoriei, pierderii documentelor, asistenţă rutieră etc.

"Azi, de Ziua Mondială a Turismului, ne dorim ca toţi turiştii să aibă parte de călătorii asigurate, fără griji, indiferent că vorbim despre vacanţe sau de călătorii în interes de afaceri", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.

Înfiinţată în 1994, UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

BNR
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...


pixel