Diana Buzoianu face lumină: când pornește Rabla și care este soarta Casei Verzi

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Diana Buzoianu
Diana Buzoianu
Programele Rabla și Casa Verde intră în etapa decizivă, a anunțat ministra Mediului, Diana Buzoianu, în cadrul conferinței de presă susținute la Guvern.

Potrivit acesteia, lansarea Rabla va avea loc imediat după finalizarea Pachetului 2 de măsuri și emiterea ordinului de ministru care stabilește cuantumul voucherelor. În ceea ce privește Casa Verde, programul este momentan în analiză, din cauza suprapunerilor cu fondurile europene disponibile prin REPowerEU.

Programul Rabla: buget aprobat, lansare imediat după transparență

„Pentru programul Rabla destinat persoanelor fizice, bugetul este de 200 de milioane de lei. Aceasta este suma care a fost agreată în coaliție. Imediat ce va fi adoptat Pachetul 2 de măsuri, vom putea pune în transparență ordinul de ministru care stabilește valoarea voucherelor noi. Apoi, după cele 10 zile legale de transparență, putem da drumul la program”, a declarat Buzoianu.

Ministra a subliniat că platforma tehnică și criteriile de selecție rămân neschimbate, astfel încât nu sunt anticipate întârzieri administrative sau de proces.

Programul Casa Verde, sub semnul incertitudinii

În schimb, Casa Verde Fotovoltaice este încă sub analiză. Potrivit Dianei Buzoianu, autoritățile trebuie să decidă dacă are sens lansarea unui nou apel de proiecte în condițiile în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene implementează deja, prin PNRR, programul REPowerEU care are același obiectiv – sprijinirea instalării de panouri fotovoltaice.

„Nu suntem într-un an în care să putem lansa două proiecte în valoare de câteva miliarde de lei sau euro, gestionate de două ministere diferite, cu același obiect. Dacă există deja fonduri europene disponibile, nu văd de ce nu am merge pe această variantă”, a spus Buzoianu.

Discuții privind accesul doar pentru persoanele vulnerabile

Oficialul a sugerat și că se are în vedere o reformă de fond a criteriilor de eligibilitate pentru beneficiarii programelor Rabla și Casa Verde. „Eu cred că și Rabla ar fi trebuit, de-a lungul timpului, să fie un program destinat persoanelor vulnerabile. Vom vedea cum va arăta programul prin PNRR”, a adăugat ea.

Programul Rabla urmează să fie lansat curând, iar Casa Verde este în analiză. Decizia finală va fi inclusă în Pachetul 2 de măsuri anunțat de Guvern, iar Ministerul Mediului intenționează să coreleze sursele de finanțare pentru a evita suprapunerile și ineficiențele bugetare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel