Prima fază a ETS a fost lansată în 2005 și a constat în stabilirea unui plafon global pentru emisiile de gaze cu efect de seră, care a fost împărțit între diversele industrii și sectoare economice din statele membre UE. În cadrul ETS, companiile primesc sau achiziționează permise de emisie, fiecare permis reprezentând o anumită cantitate de emisii admise. Companiile care depășesc aceste limite trebuie să cumpere permise suplimentare sau să plătească penalități.

În cadrul ETS II, adoptată în 2009, au fost introduse mai multe modificări pentru a îmbunătăți eficiența și efectele sistemului. Principalele elemente ale Directivei ETS II includ:

Reducerea plafonului de emisii - În fiecare an, plafonul global pentru emisiile de gaze cu efect de seră este redus, ceea ce implică o reducere treptată a cantității totale de emisii admise în UE.

Extinderea domeniului de aplicare - ETS II a fost extins pentru a include și alte sectoare, cum ar fi aviația, în scopul de a acoperi o gamă mai largă de activități care generează emisii de carbon.

Introducerea așa-numitelor „alocări gratuite” - Anumite sectoare economice sunt eligibile pentru a primi o parte din permisele de emisie gratuit, pentru a le ajuta să facă tranziția către o economie cu emisii mai reduse.

Scopul principal al Directivei ETS II este de a contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în UE și de a promova tranziția către o economie mai sustenabilă și mai puțin poluantă.

Facturi mai mari pentru români

România ar urma să devină producător important de gaze, odată cu începerea exploatării zăcământului din Marea Neagră însă acest lucru, în lumina acestei directive, nu este este neapărat prea bună pentru consumatorii români deoarece vor avea facturi mai mari. 

Costuri indirecte

Companiile care sunt afectate de ETS II, cum ar fi producătorii de energie electrică și furnizorii de gaz, pot fi obligate să achiziționeze permise de emisie pentru emisiile lor de gaze cu efect de seră. Aceste costuri suplimentare pentru permisele de emisie pot fi reflectate în prețurile pe care consumatorii le plătesc pentru energie electrică și gaz.

Costuri directe

În cazul în care unele sectoare sunt obligate să participe la ETS II și să achiziționeze permise de emisie, aceste costuri suplimentare pot fi transmise direct către consumatori prin creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor pe care le furnizează aceste sectoare. De exemplu, producătorii de oțel sau ciment pot crește prețurile produselor lor pentru a compensa costurile mai mari ale permiselor de emisie.

Compensare și investiții în eficiența energetică

Unele companii afectate de ETS II pot încerca să își reducă costurile prin investiții în tehnologii mai eficiente energetic sau prin adoptarea unor procese de producție mai puțin poluante. În unele cazuri, aceste economii de costuri pot fi transmise către consumatori prin prețuri mai mici.

Subvenții guvernamentale

În unele cazuri, guvernele pot interveni pentru a compensa consumatorii pentru costurile suplimentare asociate cu ETS II. Aceasta ar putea lua forma subvențiilor sau reducerilor de taxe destinate să atenueze impactul asupra consumatorilor, în special asupra celor cu venituri mai mici.

În concluzie, impactul exact al Directivei ETS II asupra facturilor consumatorilor poate varia în funcție de mai mulți factori, inclusiv de sectorul industrial, politicile guvernamentale și gradul de competitivitate pe piață. Este posibil ca unele costuri să fie transmise direct către consumatori, în timp ce în alte cazuri, intervențiile guvernamentale sau eforturile companiilor pentru eficiență energetică ar putea atenua aceste efecte.

Directiva ETS II va intra în vigoare în anul 2027.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.