Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
"Acum obiectivul principal nu este creşterea. Suntem mai concentraţi pe calitate şi pe marje de profit decât pe volume şi cote de piaţă", a spus Arno Antlitz, în ceea ce constituie o inversare semnificativă a poziţiei adoptată de foştii directori de la VW.
Arno Antlitz a anunţat că Volkswagen îşi va reduce gama de modele cu motoare pe benzină şi motorină, care în prezent este compusă din cel puţin 100 de modele pentru toate mărcile din portofoliul grupului, cu 60% în Europa pe parcursul următorilor opt ani.
Potrivit Financial Times, noua strategie a celor de la Volkswagen est un semn al unor modificări profunde în sectorul auto, care timp de decenii a încercat să crească profiturile prin vânzarea mai multor automobile în fiecare an, chiar dacă asta însemna discounturi mari de preţuri.
De exemplu, Martin Winterkorn, care a fost nevoit să demisioneze din postul de CEO în urma scandalului Dieselgate, avea ca principal obiectiv devansarea Toyota şi General Motors pentru ca Volkswagen să devină cel mai mare constructor auto mondial în termeni de volume de vânzări până în 2018.
În încercarea de a deveni lider mondial, Volkswagen şi-a păstrat o prezenţă solidă pe pieţele neprofitabile din America de Nord şi America Latină, inundând regiunea cu noi modele chiar dacă înregistra pierderi. Cu toate acestea, criza de semiconductori i-a forţat pe constructorii de automobile să reducă producţia anul trecut, chiar dacă cererea a explodat. În aceste condiţii, mărcile de lux precum Mercedes şi BMW au crescut preţurile pentru modele lor şi au înregistrat profituri record în 2021, chiar dacă au vândut mai puţine unităţi.
Volkswagen a început şi el să urmeze o strategie similară prin acordarea de prioritate producţiei de vehicule mai scumpe produse de mărcile sale premium Audi şi Porsche, care au fost responsabile pentru cea mai mare parte din profitul înainte de taxe în valoare de peste 20 de miliarde de euro înregistrat de grupul VW anul trecut.
Arno Antlitz a spus că Volkswagen, care la un moment dat se lăuda că a devenit cel mai mare constructor auto mondial şi viza să vândă 11 milioane de vehicule într-un singur an, nu mai este interesat să crească doar pentru a fi cel mai mare. "Avem o bază de costuri fixe semnificativ mai mică, astfel că suntem mai puţin dependenţi de volum şi mai puţin dependenţi de creştere", a spus Arno Antlitz menţionând faptul că Volkswagen a reuşit să îşi diminueze costurile fixe cu 41 de miliarde de euro în 2019, cu 10% înainte de termenul fixat, chiar dacă în acelaşi timp a investit în dezvoltarea de software şi noi unităţi.
Chiar dacă Volkswagen va investi 52 de miliarde de euro în vehicule electrice, cel mai mare pachet de investiţii de acest fel, Arno Antlitz a subliniat că asta nu înseamnă neapărat că vor fi crescute volumele de producţie. "Nu adăugăm noi capacitaţi: reconvertim uzină cu uzină", a spus Antlitz dând drept exemplu fabricile de la Zwickau şi Emden, unde liniile care produceau automobile cu motoare pe combustie au fost reconvertite pentru a produce automobile electrice iar muncitorii au fost recalificaţi.
Pe de altă parte, directorul financiar de la Volkswagen a recunoscut că estimările potrivit cărora vehiculele electrice vor deveni în curând profitabile au fost puse sub semnul îndoielii de creşterea explozivă a costului materialelor pentru baterii. "Un preţ de 50.000 de dolari pentru tona de nichel nu a fost luat în calcul pentru că ne aşteptăm ca războiul să se încheie în curând şi ulterior preţurile să revină la nivelul la care erau anterior", a spus Arno Antlitz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...