Dispariție misterioasă la Kremlin! Omul cheie al invaziei din Ucraina nu a mai fost văzut

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Șoigu și Putin mereu împreună în concedii
Șoigu și Putin mereu împreună în concedii
Sunt deja 12 zile de când un important personaj din anturajul lui Vladimir Putin, un foarte vechi și bun prieten al acestuia nu a mai apărut în public. Deși joacă un rol cheie în războiul declanșat de Rusia în Ucraina. 

Este vorba despre nimeni altul decât ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, omul alături de care Putin și-a petrecut, în ultimii ani, multe concedii departe de ochii lumii. Periodic, fotografiile celor doi apăreau pe site-ul oficial al Kremlinului: ba erau ”surprinși” la pescuit, ba la vânătoare, ba la schi sau cine mai știe pe unde. Mereu împreună. 

Acum, nimeni nu l-a mai văzut la chip pe Șoigu. După cum semnalează o parte a presei din Rusia, cea care a supraviețuit cenzurii și măsurilor draconice adoptate de autorități împotriva acelor mijloace de informare care, în opinia mai marilor țării lui Putin, scriu împotriva statului și a conducătorilor lui, televiziunile arată imagini vechi cu Șoigu. 

Colaboratorii ministrului susțin că acesta ar fi bolnav - probleme cu inima, afecțiuni care necesită repaos total și multă liniște. Posibil, dar de ce nu se anunță? Nu de altceva, dar bolile astea subite trezesc mereu semne de întrebare și, dacă ne aducem aminte de Boris Elțîn, primul președinte al Rusiei, el mereu avea câte o astfel de subită, dispărând zile la rând, timp în care se făceau și desfăceau lucruri. 

Ultima datp, Șoigu este menținoat într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului în data de 18 martie, document în care se spune că Putin a discutat cu membri ai Consiliului de Securitate al Rusiei mersul războiului din Ucraina. Se pare însă că ministrul Apărării nu a fost prezent la acea întrunire care a avut loc, culmea, în ziua în care în Occident a început să se vorbească insistent de posibilitatea ca Putin să recurgă la arma nucleară. Și iarăși un aspect pe cât de interesant, pe atât de curios: nicăieri nu apar fotografii de la acea întrunire. 

Citește și Gazele naturale. Alt atac al Moscovei? DA, dar cu o sabie cu două TĂIȘURI

În aceeași zi, postul de televiziune Pervîi kanal a difuzat un reportaj despre o ceremonie unde Șoigu înmâna niște medalii. Imaginile erau ”copy paste” de la o altă activitate similară, desfășurată însă pe 11 martie. Deci, unde este Șoigu?

Ceea ce remarca, imediat după ce rușii au invadat Ucraina, un analist rus la postul de radio Eho Moskvî (închis imediat după aceeea din dispoziția Procuraturii generale a Rusiei pe motiv că este ”agent străin) a fost că în imaginile difuzate pe micile ecrane chiar în acele zile de început al coșmarului ucrainean, Șoigu părea destul de înspăimântat, cu o privire pierdută undeva și o expresie a feței care trăda neliniște. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Calcule. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare și Kyriakos Pierrakakis
Instalație de gaze

Nou incident la rețeaua de gaze din Sectorul 5

Distrigaz Sud Rețele a întrerupt, vineri seară,...

ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Discuție între mai mulți oameni de afaceri / Foto: Freepik
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Pensionari / Foto: Arhivă
World Nuclear Exhibition 2025
Camioane/ Foto: Freepik
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor

Finanțele lansează trei emisiuni Tezaur în noiembrie 2025

Titlurile de stat Tezaur, ediția noiembrie-decembrie...

Bărbat la calculator / Foto: Freepik
Radu Burnete / Foto: Aspen România
Nuntă
Firmele își pot recupera acum sumele cheltuite
Makita
Vameși
Port comercial
Transgaz / Foto: Transgaz
Freepik.com
Grafit
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
nicusor dan - FOTO: Agerpres
Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

pixel