Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
Totodată, Vîlceanu recunoaște că premierul Nicolae Ciucă i-a cerut să nu-și mai critice public colegii de la PSD.
El precizează, la RFI, în contextul disputelor politice din aceste zile dintre PNL și PSD, că e nevoie de consultanță inclusiv la Ministerul Sănătății și la cel al Muncii. Ministrul afirmă însă că „toți miniștrii PSD își fac datoria și discursul public e cu totul altceva".
PNRR este în centrul unor dispute politice în ultima perioadă. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut Corpului de Control să facă o investigație, după ce a afirmat că a văzut în PNRR finanțări de 25 de milioane de euro pe consultanță, pentru un proiect de cinci milioane de euro.
„Dacă domnul Rafila a simțit să sesizeze Corpul de Control al premierului, sunt convins că a făcut-o având dânsul probabil o logică. Eu mă concentrez pe lucrurile mari și cred că românii vor să vadă de la noi reforme adevărate, scrise acolo și investiții mari. De exemplu, eu vreau să văd spitale construite, vreau să văd autostrăzile construite, adică vreau să văd miliardele de euro de acolo cheltuite. După care mă pot uita și la cinci milioane de euro scrise nu știu unde sau 20 în altă parte (...). Hai să cheltuim banii ăia pe care trebuie să-i cheltuim, pentru a livra românilor niște lucruri pe care le așteaptă de 30 de ani, spitale, autostrăzi, școli și așa mai departe și după aceea ne putem uita și la ăia cinci milioane sau 20 pe nu știu ce consultanță. Mi se pare că ne concentrăm uneori pe detalii mărunte și nu vedem lucrurile mari pe care trebuie să le facem".
El precizează că „nu pot exista suspiciuni, pentru că acei bani nu au fost cheltuiți, acei bani sunt alocați acolo și în cazul în care ei au fost alocați greșit, nu-i cheltui. Vreau să vă dau un exemplu: să spunem că pentru acea agenție pentru investiții în domeniul sănătății ai alocate 30 de milioane, cât se spune că sunt alocați. Păi, poți să cheltui zece milioane, adică să faci economii și restul de bani să-i investești în altă parte, tot în Sănătate, evident. Deci acei bani nu au fost cheltuiți, nu văd ce anchete ar trebui să facem".
Întrebat dacă este nevoie de consultanță în PNRR, Dan Vîlceanu a răspuns: „Da, este nevoie de consultanță și am să vă dau un exemplu chiar de la Ministerul Sănătății. Acum un an și ceva, de asta și când a fost polemica asta legată de fondurile europene de la Sănătate, au fost jurnaliști sau foarte mulți în mass-media, care au spus că am ceva cu domnul Rafila, eu vorbeam de Ministerul Sănătății și am să vă arăt și de ce. Acum peste un an de zile, a fost semnat un proiect între Ministerul Sănătății și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost semnat un contract de finanțare, pentru digitalizarea secțiilor de ATI, sunt niște proiecte la care noi ținem foarte mult. Nu s-a întâmplat nimic de atunci, pentru că la Ministerul Sănătății nu există expertiză să facă caietul de sarcini (...). Deci eu cred că sunt anumite domenii, sunt anumite lucruri, pe care nu le poți face, decât luându-ți consultanța necesară. Vă mai dau un exemplu. La Ministerul Muncii, pentru reforma pensiilor, Ministerul Muncii va contracta consultanță de la Banca Mondială, pentru că sunt lucruri foarte-foarte complicate și poate că o părere imparțială și un mod de a ști să faci lucrurile astea nu strică niciodată și nu numai că nu strică, este necesar. Eu nu cred că sunt în Ministerul Sănătății în momentul de față oameni care să știe să facă o agenție pentru dezvoltarea investițiilor în sănătate, nu cred. Dacă sunt, foarte bine, dar eu nu cred că sunt".
Întrebat dacă PNRR a fost negociat prost, ministrul a afirmat: „Nu, nu, dar PNRR-ul a devenit ușor-ușor o dispută politică. PNRR-ul românesc a obținut cele mai mari calificative și a fost calificat ca fiind între primele cinci PNRR-uri din UE, la nivel calitativ mă refer și ăsta a fost un rating pe care Comisia ni l-a dat. Deci nu pot să spun că a fost negociat prost sau că PNRR-ul României nu e bun, însă văd că există într-adevăr un fel de campanie susținută de a-l transforma în ceva rău. Noi cu toții știm că acolo este reforma pensiilor, care va duce la un sistem de pensii din care să eliminăm inechitățile și vorbesc de pensiile mici. De asemenea, avem construcții de spitale, de autostrăzi, reforme de mediu, reducerea timpilor, de exemplu, pentru o autorizație și avize în construcții la jumătate (...). Toate lucrurile astea bune mie mi se pare că sunt, că există o campanie, practic, să fie transformate în ceva rău, domnule, la pensii nu-i bine, că e prea puțin, deși n-a făcut nimeni un calcul, în momentul în care vorbim, că ne trebuie mai mult de 9,4% din PIB, cei care spun asta nu se bazează pe nimic, pentru că nu există o lege pe baza căreia să faci un calcul și să spui că-ți trebuie mai mult. Deci pur și simplu, este doar o discuție politică în momentul de față. Sau că în PNRR, unde sunt miliarde pentru spitale, e o sumă pentru consultanță și e rău și pur și simplu am început să vorbim despre PNRR ca fiind un lucru rău pentru România, ceea ce este din punctul meu de vedere halucinant".
Întrebat dacă e adevărat că premierul Nicolae Ciucă i-a cerut să nu-și mai critice public colegii de la PSD, Dan Vîlceanu a răspuns: „Da, așa s-a întâmplat, dar era un lucru normal să-mi ceară să nu-i mai critic public pe colegii de la PSD, cum de altfel și lor le cere de fiecare dată când fac lucrul ăsta cu colegi din PNL, să nu o mai facă. Până la urmă, noi liberalii nu suntem în coaliția iubirii cu PSD, că n-avem cum, sunt două partide cu viziuni diferite, dar suntem într-o coaliție care să ofere stabilitate politică, într-o perioadă complicată, cu război la granițele noastre, în Ucraina, cu situații complicate legate de economie, creșterea generalizată a prețurilor, creșterea inflației, practic (...). Dar cel puțin în ceea ce privește partea asta de PNRR, fiecare ministru face ceea ce trebuie, deci trebuie să rămână măcar acest mesaj pe care încerc să-l ofer publicului că una spune popa și alta face, deci în ceea ce privește PNRR, toți miniștrii PSD își fac datoria și discursul public e cu totul altceva", transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...