Document OFICIAL. Cu cât cresc PENSIILE

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Se reduce vârsta de pensionare iar pensiile se recalculează
Se reduce vârsta de pensionare iar pensiile se recalculează
Guvernul României a emis Ordonanță de Urgență în care se spune că se are în vedere majorarea punctului de pensie în anul 2022 cât și majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari.

În documentul oficial se mai spune că ținând cont că indemnizaţia socială pentru pensionari, calculată ca diferența dintre nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată şi nivelul indemnizației de 1.000 lei, se suportă din bugetut de stat, adoptarea acestei măsuri pentru anul 2022, este necesară pentru fundamentarea bugetului de stat pentru anul 2022.

Totodată, se mai spune că este necesară îmbunătățirea sistemului de protecţie socială în concordantă cu prioritătite naţionale, astfel încât să fie încurajată solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile, în scopul de a evita excluderea socială a unei părţi dintre pensionarii sistemului public de pensii.

Ordonanța mai spune că măsurile de protecţie socială propuse au consecinţe pozitive pentru beneficiarii sistemului public de pensii din România şi sunt menite să vină în sprijinul populatiei, atât prin majorarea unor prestaţii de asigurări sociale cât şi prin majorarea indemnizației sociale pentru pensionari.

Ce taxe plătesc pensionarii care au venituri ca PFA

Cât crește și de când

”În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situatii de urgentă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată; în temeiul art. 115 atin. (4) din Constitutia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ART, I - (1) Prin derogare de la prevederile art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii cu modificărite şi completările ulterioare, în anut 2022, valoarea punctutui de pensie este de 1.586 lei. (2) Valoarea punctului de pensie prevăzută la alin. (1) ”, se spune în ordonanță. 

În același document mai este prevăzut și faptul că tot de la 1 ianuarie 2022, ”nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociate minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, este de 1.000 lei”. 

Vezi aici documentul oficial

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel