Documentul în care Ministerul Finanţelor arată că sunt probleme cu banii pentru salarii şi pensii
Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
MInistrul de Finanțe, Marcel Boloș / FOTO: Gov.ro
MInistrul de Finanțe, Marcel Boloș / FOTO: Gov.ro
Secretariatul General al Guvernului a publicat un memorandum privind stabilirea limitelor de credite bugetare și credite de angajament pe luna mai 2024, în care se atrage atenţia asupra faptului că, în anumite cazuri, cităm, "fondurile rămase de utilizat nu asigură plata integrală a drepturilor salariale până la sfârșitul anului".

Iată ce scrie în documentul semnat de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş: 

Din analiza execuției bugetare pe primul trimestru al anului la nivelul ordonatorilor principali de credite, supunem atenției următoarele:

 La nivelul ordonatorilor principali de credite din sistemul justiției (Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii), la titlul „Cheltuieli de personal” se înregistrează plăți totale în sumă de 1,3 mld. lei, reprezentând 30% din prevederile bugetare aprobate la acest titlu de cheltuială, în principal ca urmare a punerii în plată, începând cu luna decembrie a drepturilor salariale astfel cum au fost acestea majorate prin acte administrative în cursul anului 2023. Rezultă astfel că fondurile rămase de utilizat nu asigură plata integrală a drepturilor salariale până la sfârșitul anului. Suplimentar, este necesară asigurarea fondurilor necesare pentru plata tranșelor aferente titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială personalului din sistemul bugetar, din care ponderea cea mai importantă o reprezintă personalul din sistemul justiției.

 Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară au fost aprobate unele majorări salariale pentru anumite categorii de personal bugetar. Din analiza evoluției bugetului Ministerului Educației la nivelul primului trimestru, la titlul ”Cheltuieli de personal” se înregistrează plăți de 8,2 mld. lei, respectiv 25,3% din bugetul aprobat, în contextul în care începând cu luna iunie va fi acordată a doua tranșă de majorare salarială reglementată prin actul normativ mai sus menționat.

 Având în vedere actele normative aprobate recent prin care pentru anumite categorii de personal din sectorul bugetar au beneficiat de majorări salariale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2024 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2024 privind stabilirea unor drepturi specifice personalului Ministerului Apărării Naționale și a unor cheltuieli determinate de pregătirea și executarea unor misiuni în afara teritoriului național, în vederea realizării și menținerii capabilității aferente achiziției sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord Bayraktar TB2 și a altor programe de înzestrare, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, precum și pentru adoptarea unor măsuri privind retenția și atragerea personalului în aceste domenii), se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate. Potrivit informațiilor prezentate de către inițiatori în Fișele financiare, impactul asupra cheltuielilor bugetare determinat de aprobarea celor două acte normative este de 4,3 mld. lei;

La nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat cheltuielile cu asistența socială pe trimestrul I sunt în sumă de 33,6 mld. lei, respectiv 25,1% din bugetul aprobat. În condițiile în care drepturile de pensie majorate în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii intră în plată începând cu luna septembrie, este necesară alocarea suplimentară de fonduri pentru plata acestora. Impactul estimat de inițiator pentru anul 2024, prezentat în Expunerea de motive a legii mai sus-amintite este în sumă de 10,0 mld. lei;

 La nivelul trimestrului I, execuția bugetară la nivelul bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este de 18,4 mld. lei, respectiv 30% din prevederile anuale. Casa Națională de Asigurări de Sănătate informează în mod constant Ministerul Finanțelor în legătură cu necesitatea de alocări de fonduri suplimentare pentru decontarea serviciilor medicale și a medicamentelor, inclusiv în contextul existenței riscului declanșării procedurii de infringement împotriva țării având ca obiect încălcarea legislației UE în materia combaterii întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale.

 La nivelul Ministerului Finanțelor se înregistrează solicitări ale ordonatorilor principali de credite de alocare de fonduri reprezentând finanțare publică națională /cheltuieli neeligibile aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2014-2020, dată fiind necesitatea efectuării plăților până la data de 30 iunie 2024. Astfel Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicită alocarea de fonduri suplimentare în sumă de 2,7 mld. lei.

 La nivelul Ministerului Finanțelor există solicitări formulate de Ministerul Energiei și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în vederea suplimentării bugetelor acestor instituții, în cuantum total de 2,6 mld. lei, reprezentând plata compensărilor datorate furnizorilor de energie, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare. Precizăm că sumele colectate în luna aprilie a.c. în Fondul de Tranziție Energetică, din care se asigură plata compensărilor, este de 0,012 mld. lei.

 

Care sunt propunerile pentru rezolvarea situaţiei

 

1. Aprobarea limitelor pentru credite de angajament și credite bugetare pe luna mai 2024 pentru ordonatorii principali de credite finanțați de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, și pentru structurile cu personalitate juridică prevăzute la art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, cu modificările ulterioare, conform Anexelor la prezentul memorandum.

În aplicarea prevederilor alin. (2) ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023, cu modificările și completările ulterioare, limitele de credite de angajament și credite bugetare pentru luna mai 2024 nu includ:

 sume pentru titlurile 30 „Dobânzi”, 80 „Împrumuturi” și 81 „Rambursări de credite”;
 transferurile de echilibrare către bugetele de asigurări sociale prevăzute în bugetele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății. Limitele lunare de credite bugetare s-au stabilit ținând cont de execuția preliminată a cheltuielilor la nivelul lunii martie, factorii specifici activității curente și de investiții a ordonatorilor de credite, precum și propunerile de limite formulate de către aceștia.

Limitele lunare de credite de angajament s-au stabilit ținând cont de nivelul planificat pe semestrul I al cheltuielilor de capital aprobat prin buget pentru ordonatorii de credite, a prevederilor bugetare aprobate pentru derularea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile și rambursabile, factorii specifici activității curente și de investiții a ordonatorilor de credite, precum și propunerile de limite formulate de către aceștia.

La aceste naturi de cheltuieli ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale și structurile cu personalitate juridică prevăzute la art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, cu modificările ulterioare, pot angaja credite de angajament și utiliza credite bugetare în limita prevederilor bugetare anuale și trimestriale aprobate.

2. Modificarea limitelor lunare prevăzute în Anexe se realizează conform alin. (6) al art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023, cu modificările și completările ulterioare, prin memorandum aprobat în Guvernul României, la solicitarea ordonatorilor de credite, în cazuri temeinic justificate și numai pe bază de documente justificative din care să reiasă:
 a) angajamentele legale ale ordonatorilor de credite;
 b) încadrarea plăților în categoria plăților restante sau a arieratelor;
 c) încadrarea în alte situații temeinic justificate de ordonatorii de credite.

Documentul integral poate fi studiat aici

 

Marcel Boloş dă asigurări că oamenii îşi vor primi banii

 

Marcel Boloș a afirmat, luni, potrivit Antena 3, că angajamentele de plată asumate de statul român față de salariați și pensionari vor fi respectate.

"Nu se pune problema să nu avem aceste angajamente salariale pentru Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, și toate celelalte angajamente pe care guvernul și le-a asumat. Nu se pune problema să nu achităm aceste cheltuieli de personal. În ceea ce privește deficitul bugetar, punctul de pornire va fi cel pe care îl vom avea în traiectoria de consolidare bugetară pe care Comisia Europeană o va propune", a spus ministrul de Finanțe.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Lucrările la magistrala de metrou M6 avansează - Video

Lucrările la Magistrala 6 de metrou, care va face...

Cursul BNR. Leul a scăzut față de euro, aurul s-a scumpit

Banca Națională a României a calculat valoarea leului...

România importă mai multe gaze ca anul trecut

România a început anul cu un import mai mare de gaze...

Economia Japoniei s-a contractat în primul trimestru

Economia Japoniei a scăzut în primul trimestru iar yenul...

Cum va fi eliminată plafonarea prețurilor la energie

Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică...

După 55 de activitate, Chevron părăsește Marea Nordului

Chevron urmează să lanseze operațiunea de vânzare...

Sony prezintă două noi smartphone-uri Xperia

Sony își reînnoiește gama Xperia cu două smartphone-uri...

Ce este Project Astra de la Google

Inteligența artificială și realitatea augmentată vor...

Pentru JO 2024, armele pentru scrimă sunt fabricate manual

„O meserie atipică, cu oameni atipici”: la Blaise...


pixel