Două zile de foc: Codul roșu de caniculă pune stăpânire pe România

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Urmează o nouă zi cumplită
Urmează o nouă zi cumplită
Ce a fost până acum o să pare o vară răcoroasă. Pentru că vine adevărata vipie. Deocamdată, pentru că este doar luna iulie. Ce se va întâmpla în august, o lună prin definiție mai săracă în precipitații și cu un cer predominant senin, rămâne de văzut. 

Episoadele de precipitații care se mai abat ici și colo nu pot slăbi căldura, indiferent de cât de intens plouă. Da, toarnă cu găleata, suflă vântul cu putere, copacii sunt smulși din rădăcini, acoperișurile caselor sunt luate pe sus, dar căldura rămâne. Poate mai scade temperatura cu câteva grade, dar odată ce norii dispar, adio orice senzație de răcoare. 

41 de grade 

Iar acum, Administrația Națională de Meteorologie ne anunță că mai mult de trei sferturi dintre judeţele ţării se vor afla sub Cod roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat în acest weekend, când temperaturile vor urca la 41 de grade.

Codul roşu este valabil pentru zilele de 13 şi 14 iulie şi vizează zone din Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova şi Municipiul Bucureşti. În aceste regiuni, valul de căldură va continua să se intensifice şi se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale. Iar valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare. 

Nopți tropicale

În restul ţării, va fi Cod portocaliu la final de săptămână. Astfel, în judeţele din Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi zona Carpaţilor Orientali, valul de căldură va persista şi se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35...40 de grade, iar pe litoral de 32...35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale

Astfel, sub Cod portocaliu se vor afla judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Harghita, Braşov, Covasna, Tulcea şi Constanţa, integral, şi parţial, Suceava, Neamţ şi Bacău, restul judeţelor fiind vizate de Codul roşu. 

În ceea ce privește Bucureștiul, de joi, până vineri dimineața, la ora 9.00, în Capitală, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 38-39 de grade, cea minimă nu va coborî sub 20-23 de grade. 

La București va fi teroare 

De vineri până sâmbătă dimineața, valul canicula și disconfortul termic accentuat se vor menține. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Mercurul din termometre va urca până la 39 de grade. Nopțile vor rămâne, la rândul lor, călduroase. 

De duminică până luni la ora 9.00, valul de căldură intens și disconfortul termic deosebit de accentuat se vor menține. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 40 de grade, iar cea minimă va fi de 22-23 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel