DOVEZI despre OZN-uri și EXTRATEREȘTRII. Proiectul universităților din SUA și Europa

Autor: Antonio Grigore
Data publicării:
Poporul american trebuie să știe
Poporul american trebuie să știe
O echipă internaţională de cercetători, condusă de un astronom de la universitatea americană Harvard, a anunţat luni o nouă iniţiativă care are drept scop căutarea unor dovezi ale existenţei tehnologiilor extraterestre.

Iniţiativa, intitulată ''Galileo Project'', preconizează instalarea unei reţele mondiale de telescoape de dimensiuni medii, camere de luat vederi, aparate fotografice şi computere care să caute Obiecte de Zbor Neidentificate (OZN-uri) şi a primit deja finanţări private în valoare de 1,75 de milioane de dolari.

Având în vedere cercetările recente care demonstrează existenţa în galaxia noastră a numeroase planete similare cu Terra, ''nu mai putem ignora posibilitatea potrivit căreia civilizaţii tehnologice au existat înaintea civilizaţiei noastre'', a declarat profesorul Avi Loeb cu prilejul unei conferinţe de presă.

''Impactul pe care l-ar putea avea orice descoperire a unei tehnologii extraterestre asupra ştiinţei, tehnologiei şi concepţiei noastre generale despre lume ar fi enormă'', a adăugat el într-un comunicat.

Citește și: Cea mai mare scădere de la criza din 2008 încoace. Companiile chineze listate în SUA sunt în picaj

La proiect participă cercetători din cadrul universităţilor americane Harvard, Princeton şi Caltech, precum şi Cambridge, din Regatul Unit, şi Universitatea Stockholm, din Suedia.

Proiectul este anunţat la o lună după publicarea de către Pentagon a unui raport despre OZN-uri, care a ajuns la concluzia că zeci de fenomene aeriene constate de piloţii militari nu au putut fi explicate.


În afara OZN-urilor, ''Galileo Project'' vizează studierea obiectelor interstelare care traversează sistemul nostru solar şi căutarea unor eventuali sateliţi extratereştri care ar studia Terra.

Avi Loeb anticipează o nouă ramură a astronomiei, denumită ''arheologia spaţiului'', complementară proiectului SETI de căutare a inteligenţei extraterestre, care încearcă să detecteze semnale radio de origine extraterestră.

Acest cercetător americano-israelian în vârstă de 59 de ani, care a publicat sute de cercetări inovatoare şi a colaborat cu regretatul Stephen Hawking, este autorul unui articol ştiinţific controversat, care sugerează că un obiect interstelar care a traversat rapid sistemul nostru solar în 2017 putea fi o sondă extraterestră cu propulsie solară.

Noul proiect poartă numele astronomului italian Galileo Galilei, care a fost excomunicat şi judecat în secolul al XVII-lea pentru că a demonstrat că Terra nu se găseşte în centrul Universului.

Cofondatorul proiectului, Frank Laukien, cercetător în cadrul facultăţii de chimie şi biologie Harvard, s-a autointitulat ''scepticul de serviciu'' şi a precizat că, mai degrabă decât să elimine idei în avans, trebuie ''înregistrate şi interpretate datele în modul cel mai independent, potrivit metodelor ştiinţifice''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel