Economia Franţei se va redresa abia în 2025

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Banca Centrală a Franţei a anunţat estimările cu privire la revenirea economică a ţării. 

Economia franceză se va redresa doar în 2025, când inflaţia mai scăzută va spori puterea de cumpărare, se arată în estimările publicate marţi de Banca Centrală a Franţei, transmite Reuters.

A doua economie a zonei euro este în grafic pentru a înregistra un avans de 0,8% în 2023, conform Băncii Franţei, după ce anterior previzionase o expansiune de 0,9% în acest an.

Guvernul este mai optimist, prognozând o creştere de 1% anul acesta şi de 1,4% anul viitor.

Dacă evoluţia economiei va fi aproape de previziunile Băncii Franţei, Executivul ar putea fi nevoit să facă economii suplimentare la buget pentru a continua planurile de reducere a deficitului.

Inflaţia arată semne de încetinire, sporind puterea de cumpărare a gospodăriilor, astfel încât cheltuielile de consum ar trebui să se redreseze în 2024, PIB-ul Franţei urmând să înregistreze un avans de 1,3% în 2025 şi de 1,6% în 2026. De asemenea, rata anuală a inflaţiei ar urma să încetinească de la 5,7% anul acesta la 2,5% anul viitor şi să ajungă sub ţinta BCE de 2% în primul trimestru din 2025, estimează Banca Centrală a Franţei.

Instituţia se aşteaptă la o creştere a salariilor mai rapidă decât a inflaţiei, în perioada 2024-2025, ceea ce va sprijini puterea de cumpărare şi îi va tenta probabil pe consumatori să cheltuiască mai mult.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Florin Bănică
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Parc fotovoltaic / Foto: freepik

pixel