Din cele şase state care urmează să dea publicităţii săptămâna aceasta datele privind evoluţia Produsului Intern Brut în trimestrul patru 2018, economiştii susţin că Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia ar urma să raporteze creşteri mai modeste în timp ce în România şi Cehia a rămas, probabil, nemodificat.
Cu toate acestea, chiar şi ţara est-europeană cu cel mai slab avans al economiei va înregistra o performanţă dublă faţă de ritmul de creştere din zona euro, care potrivit economiştilor a fost de 1,2% în ultimul trimestru al anului trecut.
Citește și: Eurostat spune că România a înregistrat o creștere economică de 4,1%
Economiştii avertizează însă că ritmul de creştere în regiunea Europei de Est, care a devenit un hub important pentru aprovizionarea producătorilor din zona euro, a depăşit nivelul maxim, în condiţiile în care încetinirea economiei mondiale a afectat economiile orientate spre export.
Această încetinire ar putea submina argumentele pentru o mai mare înăsprire a politicii monetare, aşa cum arată deciziile de săptămâna trecută de a menţine nemodificat costul creditului în Cehia, Polonia şi România. Însă pe de altă parte se constată o inflaţie mai mare, de exemplu în luna ianuarie inflaţia de bază în Cehia a atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, ceea ce ar putea să îi determine pe oficialii Băncii Centrale să majoreze dobânzile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Salariul minim va crește de la 1 iulie 2026. Coaliția...
Coaliția de guvernare s-a...
Piața globală a cuprului se îndreaptă spre un deficit...
SUA pregătesc noi sancțiuni...
Guvernul urmează să adopte azi,...
Uniunea Europeană nu a emis și...
România a fost şi în luna noiembrie ţara UE cu cea mai...
Aurul se scumpește din nou,...
Întrevedere a premierului Ilie...
Peste 400 de șomeri au urmat...
Facturi mai mari la energie...
INS a publicat datele privind...
Liderii coaliţiei de guvernare...
Piața muncii din România intră...
Casa de modă Gucci revine...
Veşti bune pentru şoferi.
Controale mai dure, camere...
În perioada 18–20 decembrie,...
Prețurile petrolului au scăzut...
Investitorii individuali din...