Șerban, director Administrația Porturilor Constanța: 63 de milioane de tone de marfă în 2018

Autor: Mihai Paul
Data actualizării:
Data publicării:
Daniela Șerban
Daniela Șerban
Daniela Șerban, director Administrația Porturilor Constanța, a precizat că în 2019 se efectuează lucrări și investiții epntru optimizarea infrastructurii.

”Avem nevoie pentru dezvoltare de susținerea infrastructurii de transport feroviar și fluvial. Avem 43 de operatori portuari mari, 100 de companii de expediții și peste 700 de entități care își desfășoară activitatea. Deocamdată nu putem face dezvoltarea infrastructiurii așa cum ne-am dori dar se fac eforturi în acest sens”, a spus Șerban.

”Anul trecut am avut 63 de milioane de tone de marfă, traficul prin portul Constanța crescând semnificativ. Avem de făcut dragajul, extinderea pe 4 benzi a drumului de acces către autostradă. Vom debloca curând proiectul conexiunii autostradă-port. A crescut traficul de cereale, 70% vin pe camioane și nu avem nevoie de blocaje”, a spus Daniela Șerban. 

”La Agigea avem cele mai mari nave pentru că acolo avem cele mai mari adâncimi deci și acolo trebuie să facem investiții”. 50% din venituri se duc pe infrastructură și mentenanță, 75% din profit merge la investiții. Operatorii portuari sunt foarte mulțumiți de acesată inițiativă a guvernului”, a precizat directorul Porturilor.

Conectarea Gara de Nord-Otopeni, semnată ieri, marea prioritate a CFR

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl
Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Ministerul de Finanțe
Carrefour
Bursa de Valori București
Foto: Freepik
Lingouri de aur
Bitcoin / Foto: Freepik
Dan Vardie
 Nevsky Prospekt, Sankt Petersburg / Foto: Pedro Szekely / Flickr
Sediul Organizației Națiunilor Unite / Foto: Maximilian Goldmann / Flickr
Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu

pixel