Este tot mai rău: Numărul firmelor dizolvate, record al ultimilor 12 ani. ANALIZĂ

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Tot mai multe lacăte la ușile companiilor
Tot mai multe lacăte la ușile companiilor
În primele patru luni, și-au închis porțile peste 16.000 de companii, cu aproape 3000 mai multe decât în anul precedent.

Numărul firmelor dizolvate în România, după primele patru luni din acest an, a atins un record al ultimilor 12 ani. Peste 16.000 de companii și-au închis porțile, cu aproape 3000 mai multe decât în anul precedent, arată o analiză Sierra Quadrant, una dintre cele mai importante companii specializate în lucrări de administrare și lichidare complexe, cu o experiență de peste 25 de ani.

Recordul precedent a fost înregistrat în 2016, cu 13181 de companii dizolvate. Cele mai multe firme, cu precădere IMM-uri, dizolvate în primele patru luni din acest an activau în: 

- comerț și servicii (4389);
- sectorul construcțiilor (1662);
- activități profesionale, științifice și tehnice (1572)
- industria prelucrătoare (1403).

”Nici la precedenta criză economică nu s-a înregistrat un număr atât de mare de firme dizolvate”, spun analiștii, potrivit cărora este ”semn că încrederea investitorilor în dinamica economică este la un nivel foarte scăzut”.

Un prag important

”Economia trece printr-un amplu proces de restructurare, determinat, în mare parte, de efectele creșterilor de taxe, ale inflației, scăderii vânzărilor și accentuării blocajului financiar”, explică Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Dacă dinamica dizolvărilor de firme din primele 4 luni se va menține și în lunile următoare, nu este exclus ca numărul firmelor ieșite din peisajul economic să se apropie de pragul de 50.000, față de 39031 în 2023.

Restructurarea afacerilor, în prim-plan

Sierra Quadrant estima, la finele anului trecut, că în 2024, vom vedea peste 150.000 de firme cu probleme în economie, iar datele anunțate de Registrul Comerțului, după primele patru luni, vin să confirme această perspectivă.

Anul trecut, spre comparație, peste 133.000 de firme au intrat în dificultate (16335 de companii și-au suspendat activitatea, 39.031 au fost dizolvate, 71.241 au fost radiate iar 6650 au intrat în insolvență). 

Potrivit specialiștilor, companiile cu cele mai mari probleme, în momentul de față, sunt cele din comerț, agricultură, industrie și construcții, acolo unde creșterea taxelor, scăderea puterii de cumpărare și limitarea creditării au creat multiple probleme.

Este ca la medic

,,Printre firmele care și-au închis porțile, în prima parte a anului, cele mai multe sunt așa numitele firme zombie, cu capitaluri negative, incapabile să facă față provocărilor din prezent. Probabil numărul lor va crește semnificativ în următoarea perioadă.

Pentru restul, șansa continuării activității este dată de necesara restructurare a operațiunilor, de adaptare a ofertei de produse și servicii la noua realitate, de adoptarea unor planuri de planificare strategică’’, spun experții.

,,Există o vorbă la români - acoperișul casei se repară când e soarele pe cer- care se potrivește situației din prezent. În esență, dacă vor să evite provocările, hopurile economice care urmează, companiile românești trebuie să își ia de pe acum măsuri necesare pentru a preîntâmpina efectele creșterilor de taxe, scăderii vânzărilor etc. Este ca la medic. Te duci la un control preventiv, nu când boala e deja instalată’’, spune Ovidiu Neacșu.
 
Iarna car și vara sanie

Potrivit Sierra Quadrant, restructurarea operațiunilor nu înseamnă doar să îi ajuți să își reducă datoriile, să își rezolve problemele de finanțare. Firmele au nevoie de un program de planificare strategică, de o evaluare completă a business-ului: cine sunt clienții, cum arată piața, care sunt competitorii, dacă au posibilități de inovare.

,,În absența unei strategii pe termen mediu și lung, multe dintre firme ajung, după câțiva ani, în aceeași situație în care s-au aflat și în momentul în care au fost restructurate’’, arată analiza.

Cuvântul de ordine

,,Așa cum avertizam încă de acum 2 ani, restructurarea afacerilor va deveni cuvântul de ordine în business-ul românesc. Sunt sute de companii care au ales să își pregătească afacerile pentru vremuri de criză, să își reducă expunerile și să caute soluții financiare de backup în caz de nevoie. România va funcționa, practic, cu frâna de mână trasă în următorii 2 ani, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025’’, a declarat Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.

,,Investitorii trebuie să știe că pot să evite insolvența, falimentul, blocarea activității dacă apelează la instrumentele legale pe care le au la dispoziție, precum acordul de restructurare sau concordatul preventiv, proceduri destinate societăților aflate în dificultate și care le oferă perspectiva unui program de însănătoșire a business-ului’’, spune Ovidiu Neacșu.

Încrederea, esențială

Acordul de restructurare, de exemplu, funcționează ca un instrument proactiv, permițând afacerilor să abordeze problemele financiare înainte ca acestea să escaladeze în insolvență si chiar faliment. Companiile pot elabora un plan de restructurare adaptat nevoilor și constrângerilor unice ale afacerilor lor, fără a fi limitați de procedurile rigide de insolvență.

Cu un cadru structurat pentru abordarea dificultăților financiare, părțile interesate, inclusiv furnizorii, clienții și angajații, ar putea menține sau recâștiga încrederea în viabilitatea afacerii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

foto: pexels.com
Euro vs dolar / FOTO: Freepik

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani față de dolar

Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...

Foto: pexels.com
Mașină electrică / sursa: Freepik.com
Bitcoin / Foto: Freepik
Jeff Bezos și Elon Musk
La volan, fără griji! FOTO: Freepik
Bentley

Bentley spune „nu încă”: ce ascunde strategia Beyond100+

Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik

pixel