Europa trebuie să se adapteze la o „schimbare de paradigmă” în comerțul mondial

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Maros Sefcovic / FOTO: Wikipedia
Maros Sefcovic / FOTO: Wikipedia
Europa trebuie să se adapteze la o „schimbare de paradigmă” în comerțul mondial, a subliniat luni comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, la Luxemburg, unde se reunesc miniștrii Comerțului Exterior din UE, pentru a răspunde la tarifele vamale impuse de Statele Unite.

Discuția are scopul de a „pregăti” răspunsul european la creșterea taxelor vamale americane, de a se asigura că întreprinderile europene beneficiază de un „sprijin adecvat” și de a „accelera” negocierile de liber schimb cu restul lumii, a declarat Sefcovic înainte de începerea reuniunii.

Donald Trump a lansat o ofensivă protecționistă fără precedent de la anii 1930 încoace, cu o serie de creșteri ale tarifelor vamale, inclusiv 20% pentru mărfurile provenite din Uniunea Europeană.

Comisia Europeană încearcă să negocieze cu Washingtonul, pregătind totodată măsuri de retorsiune în cazul în care discuțiile nu vor avea succes.

Statele membre cer o reacție echilibrată

Luni, la Luxemburg, cei 27 vor să își afișeze unitatea în fața acestei amenințări de război comercial. „Vrem mai mult comerț și mai multă cooperare cu Statele Unite (...) Susținem o soluție negociată”, a declarat presei Benjamin Dousa, ministrul suedez al Comerțului Exterior.

„Toate opțiunile sunt pe masă”, a adăugat acesta, pledând pentru un răspuns „bine țintit” din partea UE, astfel încât „să nu afectăm mai mult companiile europene decât pe cele americane”.

UE pregătește arma „anticoerciție” 

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că Europa trebuie să fie pregătită să își folosească „bazooka”-ul — instrumentul „anticoerciție” — împotriva Statelor Unite, în timp ce Franța a îndemnat UE să nu excludă nicio opțiune.

UE s-a dotat în 2023 cu acest instrument european comun care are ca scop pedepsirea oricărui stat ce utilizează arme economice pentru a exercita presiuni asupra sa.

Nefolosit până în prezent, acest instrument „anticoerciție” a fost conceput ca un mijloc de descurajare, care să fie activat doar după epuizarea căilor diplomatice. El autorizează diverse tipuri de represalii: înghețarea accesului la piețele publice, blocarea autorizațiilor de punere pe piață pentru anumite produse sau chiar blocarea investițiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel