„Avem toată încrederea că aeronava este sigură, care este condiția prealabilă pentru acordarea aprobării noastre. Dar vom continua să monitorizăm îndeaproape operațiunile 737 MAX pe măsură ce aeronava își reia serviciul”, a declarat directorul executiv al EASA, Patrick Ky.
"În paralel, și la insistența noastră, Boeing s-a angajat, de asemenea, să lucreze pentru a îmbunătăți și mai mult aeronava pe termen mediu, pentru a atinge un nivel și mai ridicat de siguranță", a spus el.
Primul zbor comercial al unui Boeing 737 MAX, după 20 de luni
Autoritățile de reglementare din SUA au permis avionului Boeing 737 Max să zboare din nou în luna noiembrie a anului trecut. Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA), a precizat că autorizația nu va permite avionului să se „întoarcă imediat” pe cer.
Pe lângă schimbările de software și cabluri, piloții au nevoie și de instruire. FAA a declarat că modificările de proiect pe care le-a solicitat „au eliminat cauzele accidentelor”, iar șeful instituției a spus că este „100% încrezător” în siguranța avionului.
Aparatele de zbor Boeing 737 MAX au fost oprite de la zbor în martie 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Consiliul de administrație al...
Ministerul Finanţelor a atras,...
Începând cu anul 2026, fișierul...
Compania britanică Rolls-Royce...
Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...
Administraţia Naţională de...
Inflația este unul dintre cei mai invocați termeni din...
În inima industriei europene de...
Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...
Ungaria și Slovacia se...
Gigantul minier australian BHP...
Rata anuală a inflației a ajuns...
Noua lege privind organizarea...
Liderii celor patru partide din...
Omniasig Vienna Insurance Group...
ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...
Moneda națională a înregistrat...
Curtea Constituțională a...
O parte dintre dificultăţile...
Liderii coaliţiei de guvernare...
Resursele de energie primară...
Persoanele fizice autorizate...
Declarațiile premierului Ilie...