Exerciții militare. SUA trimit suplimentar 600 miliatari în Germania

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Vor continua exercițiile în zona de antrenament
Vor continua exercițiile în zona de antrenament
SUA vor trimite în curând 600 de soldaţi suplimentari în Germania pentru reluarea exerciţiilor militare întrerupte temporar din cauza pandemiei de COVID-19, transmite AFP, notând că manevrele vor avea loc într-un context în care Washingtonul are în vedere o reducere a contingentului său din această ţară.

Aceşti militari vor continua manevrele în zona de antrenament militar de la Bergen/Münster, din vestul Germaniei, începând din 10 iulie, a aflat joi France Presse de la comisia de apărare din Bundestag. Ei se vor alătura altor 400 de soldaţi americani aflaţi deja în Germania.

Exerciţiul 'Defender Europe 2020', întrerupt în martie din cauza pandemiei, va fi reluat în Germania sub denumirea 'Defender 20 plus'. În jur de 37.000 de militari din 18 state NATO urmau să participe la primul program al manevrelor, ce trebuia să se desfăşoare în Germania, Polonia şi ţările baltice.

Statele Unite intenţionau să trimită cu această ocazie peste 20.000 de militari în Europa. Săptămâna trecută, o parte a exerciţiului a fost reluată la scară mai redusă în Polonia, unde, până la data de 19 iunie, 4.000 de soldaţi americani şi 2.000 polonezi se antrenează în regiunea Drawsko Pomorskie, în nordul ţării.

Citește și Presa germană. Un conflict SUA-China, o catastrofă pentru Europa

Anunţul reluării acestui important exerciţiu militar intervine în plină dezbatere legată de o eventuală reducere a efectivelor militare americane desfăşurate în Germania. Cotidianul The Wall Street Journal a dezvăluit vineri, citând surse guvernamentale anonime de la Washington, că preşedintele Donald Trump a dat ordin Pentagonului să reducă până la 25.000 efectivele staţionate în Germania, ceea ce înseamnă o diminuare cu 9.500 de militari.

În prezent, în jur de 34.500 de militari americani locuiesc împreună cu familiile în cele 21 de baze americane de pe teritoriul german. Efectivele pot atinge 52.000 de membri cu ocazia unor rotaţii sau manevre. Chiar dacă numărul lor a scăzut după sfârşitul Războiului Rece, Germania găzduieşte în continuare cele mai numeroase efective militare americane de pe continent, o moştenire a ocupaţiei aliate de după Al Doilea Război Mondial.

Casa Albă şi Pentagonul au refuzat să confirme sau să infirme cele relatate de Wall Street Journal şi alte media. Totuşi, guvernul german a confirmat miercuri, pentru prima oară, această ipoteză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com

pixel