Explozii și drone în Tulcea, noapte trecută. IGSU a emis alerte

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Persoanele care locuiesc în zona de nord a judeţului Tulcea şi cele din Galaţi aflate în imediata apropiere a graniţei româno-ucrainene au primit, în noaptea de miercuri spre joi, două mesaje RO-ALERT de avertizare despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

Primul mesaj de avertizare a fost transmis de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în jurul orei 23,00, iar cel de-al doilea la o distanţă de aproape două ore, ultimul fiind urmat de zgomotul unui aparat de zbor care survola spaţiul aerian românesc foarte aproape de sol.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, acestea informau populaţia cu privire la faptul că asupra teritoriului ucrainean, în apropierea graniţei cu România, sunt desfăşurate atacuri aeriene.

2. -imagine fara descriere- (ro-alert_58177800.jpg)

"Populaţia din zona de graniţă este informată prin acest mesaj despre posibilele pericole şi este sfătuită să nu intre în panică şi să ia măsuri de protecţie şi adăpostire dacă situaţia o impune. ISU Delta, sub coordonarea IGSU, împreună cu instituţiile cu rol de apărare monitorizează situaţia generată de conflictul armat din zona de graniţă cu statul român pentru a oferi protecţie şi sprijin comunităţilor din regiune", se menţionează într-o informare transmisă presei de ISU Delta în urma primului mesaj RO-ALERT.

Purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Daniel Năstase, a precizat pentru AGERPRES că, în urma celor două mesaje transmise de IGSU, dispeceratul instituţiei pe care o reprezintă nu a primit niciun apel.

Acestea sunt primele mesaje RO-ALERT transmise populaţiei de la finele lunii septembrie până în prezent, în contextul războiului din Ucraina.

Anul acesta, pe teritoriul judeţului Tulcea, au fost identificate rămăşiţe provenite de la trei drone folosite de Rusia în atacurile împotriva porturilor dunărene din Ucraina. Fragmente din două drone au fost identificate în zona satului Plauru, aflat pe malul braţului Chilia al Dunării, iar rămăşiţe dintr-un alt aparat au fost găsite la o distanţă de circa 15 kilometri de graniţa româno-ucraineană, în apropiere de satul Nufăru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Florin Bănică
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României

pixel