AFM pregătește finanțare pentru baterii de stocare la prosumatori
Administrația Fondului pentru...
Noua lege, ce-ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie 2021, dacă va fi promulgate și de președintele țării, prevede că unele produse alimentare nu se mai pot comercializa din cauza conținutului lor ridicat de acizi trans, periculoși pentru sănătate.
Printre acestea figurează margarina, popcornul pentru microunde, supele la plic și chipsurile, creme tartinabile, biscuiți, torturi preambalate, sosuri, cereale preambalate, napolitane. Actul normativ se aplică tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final, inclusiv produselor alimentare livrate de unităţile de alimentaţie publică şi produselor alimentare destinate a fi furnizate acestora.
Operatorii economici din sectorul alimentar ar avea, astfel, obligaţia de a introduce pe piaţă produse alimentare cu un conţinut de AGT de maximum 2 g/100 g de grăsime din conţinut. Prevederile se vor aplica şi produselor alimentare importate, din state europene sau terțe. Totodată, pentru produsele alimentare care nu respectă prevederile prevăzute în lege se dispune retragerea din circuitul consumului uman.
Citește și Noul act de identitate. Legea a fost publicată. Ce trebuie știut
Conform noului act normativ, Ministerul Sănătății și ANSVSA vor face controale pentru respecterea prevederilor, iar pentru încălcarea acestora se vor aplica amenzi de la 10.000 lei la 30.000 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Administrația Fondului pentru...
Programul Rabla ar putea...
Florin Bănică a declarat la...
Agenția Națională de...
Prețurile la carburanți au...
Societatea de Transport...
Presiunile inflaționiste venite...
Statele Unite conduc detașat...
Curtea Supremă a Rusiei a...
Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...
Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...
România ar putea închide Planul...
Dacia pregătește, potrivit unor...
Gigantul francez al retailului...
Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...
Un nou val de demisii zguduie...
India şi Statele Unite au...
Agenția Națională de...
Reforma pensiilor speciale...
Guvernul pregătește majorarea...
Ministerul Finanțelor a listat...
Preşedintele Nicuşor Dan...