Faurecia se așteaptă în 3 ani la vânzări de peste 20 miliarde de euro

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Producătorul francez de componente auto Faurecia
Producătorul francez de componente auto Faurecia
Producătorul francez de componente auto Faurecia a anunţat marţi că vizează obţinerea de rezultate financiare record în 2022, ca rezultat al programului strategic şi al sprijinului de pe urma achiziţionării companiei nipone Clarion, transmite Reuters.

Faurecia, companie la care grupul auto francez PSA deţine 46%, se aşteaptă în perioada 2019-2022 la o creştere anuală medie a vânzărilor de peste 5%, urmând ca acestea să depăşească 20,5 miliarde de euro (22,60 miliarde de dolari) în 2022. De asemenea, marja de profit ar urma să crească în 2022 la 8%, faţă de o ţintă de 7% în 2019.

Polonia a repatriat circa 100 tone de aur din Marea Britanie

'În 2022 ne aşteptăm la un profit operaţional, o marjă de profit şi un flux de numerar record. În privinţa perspectivelor pe termen mai lung, avem ca obiectiv să devenim o companie neutră de carbon până în 2030', a afirmat directorul general al Faurecia, Patrick Koller.

Luna trecută, Faurecia a confirmat obiectivele sale financiare din 2019, care includ un profit operaţional mai ridicat, o marjă de profit de cel puţin 7% şi un flux net de numerar de cel puţin 500 de milioane de euro. 'De la începutul anului, vânzările noastre au înregistrat performanţe solide. În pofida încetinirii industriei auto, rezistenţa şi agilitatea noastră ne-au permis să ne confirmăm deplin ţintele financiare pe 2019.

În plus, suntem în grafic pentru ca anul acesta să înregistrăm un nivel record al comenzilor', a afirmat directorul general al Faurecia, Patrick Koller. Faurecia deţine cinci fabrici în România: la Tălmaciu (Scaune Auto), Craiova (Sisteme de Control a Emisiilor), Mioveni (Sisteme de Interior), Râmnicu Vâlcea (Scaune Auto) şi Caţeasca, judeţul Argeş (Sisteme de Interior). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...


pixel