Fenomenul ultra-îmbogăţirii a explodat

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Anul trecut, au apărut 199 de noi miliardari la nivel global, numărul total al persoanelor care deţin peste un miliard de dolari ajungând la 2.158, susţine studiul Billionaires Insights Report. Averea loc combinată a urcat cu 1.400 miliarde de dolari anul trecut, adică mai mult decât Produsul Intern Brut al Spaniei sau Australiei, graţie creşterilor de pe pieţele bursiere care au înregistrat cel mai bun an din istorie.

Faptul că miliardarii au făcut mai mulţi bani în 2017 decât în oricare alt an din istorie este evident în special în China, unde numărul miliardarilor a crescut până la 373 de la 318 miliardari în 2016, iar averea loc cumulată a crescut cu 39%, până la 1.120 miliarde dolari.

Comparativ, averea cumulată a miliardarilor americani a crescut cu 12% în 2017, până la 3.600 miliarde de dolari, iar cea a miliardarilor europeni a urcat cu 19%, până la 1.900 miliarde de dolari, graţie în special aprecierii monedei euro în raport cu dolarul. Averea cumulată a miliardarilor lumii a înregistrat o creştere fără precedent de 19% în 2017, până la 8.900 miliarde de dolari, graţie faptului că în China au apărut câte doi noi miliardari în fiecare săptămână, arată un studiu publicat vineri de banca elveţiană UBS şi firma de consultanţă PwC, informează Agerpres.

"Antreprenorii miliardari din China sunt în fruntea transformării economice a ţării lor, şi pe cale de consecinţă, a restului Asiei. În decurs de 10 ani ei au creat unele din cele mai mari companii ale lumii, au crescut standardele de viaţă şi au făcut averi într-un ritm fără precedent", se arată în raportul elaborat de UBS şi PwC.

De exemplu, începând din 2016 şi până în 2018, China a produs 50 de 'unicorni' -companii evaluate la cel puţin un miliard de dolari, uşor mai puţin decât cei 62 de 'unicorni' apăruţi în SUA.

Dacă în urmă cu 12 ani cea mai populată ţară a lumii avea doar 16 miliardari, în prezent are 373 miliardari, adică aproape o cincime din numărul global. De asemenea, în Asia-Pacific şi China erau 814 miliardari în 2017, faţă de 178 în 2007.

Însă, riscul unui război comercial între SUA şi China ar putea perturba creşterea economică şi, pe cale de consecinţă, crearea de bogăţie în China, subliniază autorii studiului. Dacă tensiunile vor continua să escaladeze, pieţele bursiere din SUA şi Asia (exceptând Japonia) ar putea înregistra pierderi de până la 20% comparativ cu vârfurile atinse în vara lui 2018, potrivit celui mai sumbru scenariu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor electric
Este o veste bună pentru cele doua banci
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik
Fermieri
santorini - FOTO: Freepik@saralaphotography94

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini....

Satelit / FOTO: Freepik
slow shopping - FOTO: Freepik
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

O selecție a celor semnificative informații ale zilei...

Construirea Zidului Berlinului, 1961 / Foto: Arhiva Națională a Germaniei
Litoralul românesc
Recoltarea ceții
Foxconn
Donald Trump / Foto: Casa Albă

Tarife, dobânzi, criptomonede, pariul pe Trump se clatină

La o lună după începutul celui de-al doilea mandat al...

Are cineva nevoie de un cutit de 150.000 de dolari? VIDEO

Un cuțit de 150.000 de dolari ar putea părea pentru unii...

Bursa de Valori București
Oameni pe stradă
Bani

Leul încheie săptămâna impunându-se în fața dolarului

BNR a anunțat cotațiile valutare pentru vineri, 21...

Energie regenerabilă / Sursa: Freepik.com

Burduja: România are nevoie de energie sigură, accesibilă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit despre...


pixel