Ce a stabilit CCR despre impozitarea progresivă a pensiilor speciale
Curtea Constituțională a...
Aceste opt zecimi de îmbunătăţire, conform Perspectivelor Economice Globale ale FMI, se datorează şi importantei recuperări a economiei americane, pentru care noua estimare este de minus 4,3%, faţă de minus 8%, nivel estimat în iunie.
"Preconizăm în 2020 o recesiune mai puţin severă decât estimasem în iunie, dar încă puternică. În pofida faptului că economia mondială se recuperează, urcuşul va fi lung, dezechilibrat şi incert", a afirmat Gita Gopinath, economist şef al FMI, în prezentarea raportului.
Pandemia a afectat și PELERINAJUL RELIGIOS în această țară
China va creşte cu 1,9 % anul acesta, faţă de 1% nivel anticipat în iunie, în timp ce Statele Unite ale Americii vor înregistra o scădere a PIB de 4,3% (cu 3,7% mai puţin faţă de estimarea din urmă cu patru luni).
Şi pentru zona euro estimările au fost îmbunătăţite comparativ cu cele din iunie, la minus 8,3%, faţă de 10,2%.
FMI subliniază că în economiile avansate impactul pandemiei ar fi fost mult mai mare dacă nu ar fi existat "voluminoasele, rapidele şi fără precedent răspunsuri fiscale, monetare şi de reglementare, care au menţinut veniturile disponibile pentru gospodării şi au protejat fluxul de numerar pentru companii".
Pentru 2021, Fondul preconizează că economia mondială va reveni pe traiectorie pozitivă cu o expansiune de 5,2%, o cifră care este însă cu două zecimi mai mică faţă de cea avansată în iunie.
China, din nou, se va afla în fruntea marilor economii, cu o rată de creştere de 8,2% anul viitor, similară cu cea estimată de FMI în iunie.
SUA vor creşte cu 3,1% (cu 1,4 puncte procentuale mai puţin comparativ cu estimarea precedentă), în timp ce zona euro va înregistra o majorare de 5,2% (cu opt zecimi mai mică faţă de cea calculată în iunie).
FMI organizează săptămâna aceasta, în format virtual, tradiţionala reuniune anuală în cadrul căreia vor fi dezbătute principalele provocări economice pentru ieşirea din criza acută provocată de pandemia de coronavirus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Curtea Constituțională a...
Resursele de energie primară...
Persoanele fizice autorizate...
Declarațiile premierului Ilie...
Vremea se va răci considerabil în București în...
Statele Unite ar putea...
Inteligență artificială pe...
Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...
Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...
Informaţii utile pentru contribuabili.
Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...
Ziua de luni, 16 februarie,...
România și partenerii externi...
Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...
Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...
Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...
Iniţiativă pentru susţinerea...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...
Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...
Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...
În ianuarie 2026, Autoritatea...
Sultan Ahmed bin Sulayem, unul...
Secțiunea 2 a Autostrăzii...
Ministerul Transporturilor a...
Lista bunurilor cu risc fiscal...