Fondul Proprietatea nu mai are răbdare cu Hidroelectrica

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Există o interdicție, dar variante există
Există o interdicție, dar variante există
Fondul Proprietatea va lista, "cât de curând posibil", cel puţin 15% din acţiunile companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, la Bursa de Valori Bucureşti, fără să mai aştepte ca Executivul să i se alăture, a declarat vineri, pentru Reuters, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Anul trecut, România s-a angajat să listeze 15% din acţiunile Hidroelectrica până în iunie 2023, în cadrul obiectivelor convenite împreună cu Uniunea Europeană şi incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Fondul Proprietatea deţine 20% din Hidroelectrica, iar statul român are o participaţie de 80%, însă, în 2020, Parlamentul a lansat o interdicţie de doi ani privind vânzarea acţiunilor companiilor deţinute de stat, susţinând că mişcarea ar fi împotriva intereselor naţionale, în condiţiile în care pandemia ar putea micşora preţul acţiunilor.

Până acum, Guvernul de la Bucureşti s-a concentrat pe vânzarea unei părţi din participaţia sa la Hidroelectrica, astfel că declaraţiile lui Virgil Popescu semnalează o schimbare de strategie pentru a accelera o ofertă publică iniţială (IPO).

"Interdicţia Parlamentului nu ne permite să lansăm un IPO, însă susţinem listarea întregii participaţii a Fondului Proprietatea sau a unei părţi din ea, cel puţin 15%, pe Bursa de Valori Bucureşti. Vom vota pentru", a spus Virgil Popescu, în interviu. Johan Meyer, manager de portofoliu la Fondul Proprietatea, a declarat săptămâna aceasta că prioritatea fondului este listarea Hidroelectrica.

"Principalul nostru obiectiv este un IPO pentru Hidroelectrica şi să facem acest lucru cât de curând posibil, deoarece compania este într-o poziţie grozavă pentru a beneficia de pe urma unei listări pe Bursa de Valori Bucureşti", a spus Meyer. Potrivit acestuia, pachetul de acţiuni şi momentul ofertei ar urma să fie influenţate de interesul şi condiţiile de pe piaţă

Ieşită din insolvenţă în 2017, Hidroelectrica produce aproape 30% din electricitatea României, cu energie verde furnizată de 200 de hidrocentrale.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. Fondul Proprietatea este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţi realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti.

Fondul Proprietatea are o capitalizare de 3,1 miliarde de dolari, iar pachetul de 20% din acţiunile Hidroelectrica este responsabil pentru mai mult de jumătate din total, cu o valoare de 1,97 miliarde de dolari.

Johan Meyer spune că, din cauza moratoriului, statul român a lăsat la latitudinea acţionarilor minoritari ai Hidroelectrica să meargă înainte cu procedurile de listare, întrucât actualul Guvern nu a putut să schimbe în Parlament legea care interzice vânzarea acţiunilor statului. Meyer a adăugat că Fondul Proprietatea a obţinut, deja, acordul de principiu pentru a-şi lista participaţia la producătorul de sare Salrom.

"Putem utiliza o abordare similară şi cu alte companii din portofoliul nostru", a spus Johan Meyer pentru Reuters. Cu o capitalizare de circa 50 de miliarde de dolari, Bursa de la Bucureşti este una dintre cele mai mici din Europa Centrală şi de Est şi are nevoie urgentă de lichiditate. Din păcate, moratoriul privind vânzarea acţiunilor companiilor deţinute de stata fost unul restrictiv, a apreciat Johan Meyer. "Au trecut doi ani în care ar fi putut fi făcute progrese spre atragerea de noi investiţii pe Bursa de Valori de la Bucureşti", a spus Meyer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik

pixel