Forajul din perimetrul Caragele, reluat de Romgaz

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sonda de foraj a Romgaz, la Caragele
Sonda de foraj a Romgaz, la Caragele
Neptun Deep este în grafic pentru începerea producţiei în 2027, iar Romgaz reporneşte, prin forţe proprii, programul de foraj în perimetrul Caragele, după ani de blocaje, a afirmat sâmbătă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul unei vizite de lucru la Caragele.

Potrivit unui comunicat al ministerului, proiectul Caragele este cea mai importantă investiţie onshore din portofoliul de explorare al companiei SNGN Romgaz SA şi are deja un aport important la producţia naţională de hidrocarburi.

În cadrul vizitei, Sebastian Burduja a subliniat importanţa proiectului Caragele, probabil cea mai mare descoperire onshore în sectorul hidrocarburilor din România în istoria recentă, având un rol esenţial în consolidarea independenţei energetice a ţării. "România are gaze şi românii trebuie să beneficieze de ele!", a mai spus demnitarul.

Conform sursei citate, ministrul Energiei a vizitat sonda 76 Rosetti, programată să aibă în luna iunie o adâncime de 5.000 metri.

"De la începutul mandatului meu, am stabilit cu echipa de conducere a Romgaz, cu Directorul General Răzvan Popescu, să punem pe primul loc investiţiile, mai ales Neptun Deep şi Caragele. Astăzi, Neptun Deep e în grafic pentru începerea producţiei în 2027, iar Romgaz reporneşte, iată, prin forţe proprii, programul de foraj în perimetrul Caragele, după ani de blocaje. Am vizitat astăzi Sonda 76 Rosetti. Romgaz se bazează aici pe antreprenorul român Foraj Sonde Craiova, cu tehnologie 100% românească şi ingineri români cu mare experienţă. Deja au avansat peste 1.500 de metri în doar două săptămâni, lucrarea fiind în avans faţă de graficul asumat. În iunie se va ajunge la peste 5000 de metri. Dacă toate datele se confirmă, producţia va începe efectiv în 24 de luni.", a declarat ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, investiţia doar în aceasta sondă depăşeşte 100 de milioane de lei, iar investiţia totală la Caragele va fi de peste 1 miliard de lei până în 2027.

"Le-am cerut colegilor de la Romgaz să menţină un ritm accelerat de lucru. Managementul companiei şi cel de proiect mi-au confirmat că s-a făcut un progres important şi s-au angajat să ţină tempoul. Cu siguranţă, este un obiectiv de importanţă strategică pentru România. Datele legate de valoarea rezervelor vor putea fi confirmate pe parcursul perioadei următoare, acesta fiind şi obiectivul etapei de explorare la mare adâncime. Din evaluările disponibile la acest moment, putem fi optimişti că discutăm într-adevăr despre un potenţial semnificativ, cu o contribuţie majoră la independenţa energetică a României. România are resurse şi românii trebuie să beneficieze de ele!", a mai spus Sebastian Burduja.

Conform comunicatului, Ministerul Energiei şi Romgaz sunt hotărâte să continue în ritm accelerat dezvoltarea perimetrului Caragele, luându-şi angajamentul ferm pentru consolidarea independenţei energetice a României şi a securităţii energetice regionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel