Francezii, îndurerați: Actorul Jean-Paul Belmondo a încetat din viaţă

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Un actor îndrăgit de toate generațiile
Un actor îndrăgit de toate generațiile
Jean-Paul Belmondo, care s-a impus drept una dintre stelele de magnitudine maximă ale Noului val al cinematografiei franceze încă din 1959, cu rolul din capodopera lui Jean-Luc Godard "A bout de souffle" (Breathless), a încetat din viaţă luni, la vârsta de 88 de ani, transmit AFP şi Reuters.

Un actor carismatic care îşi executa de multe ori singur cascadoriile, Belmondo a început din anii '60 să fie interesat de filmele comerciale şi a devenit imediat unul dintre cei mai iubiţi actori francezi atât în comedii cât şi în filme de acţiune.

Decizia sa de a se concentra pe filmele comerciale, realizate pentru publicul larg şi să întoarcă spatele filmelor de artă i-a atras numeroase critici. Se spunea despre el că îşi iroseşte talentul indiscutabil, un lucru pe care l-a respins întotdeauna.

"Atunci când un actor are succes, unii îi întorc spatele şi îl acuză că a ales calea uşoară (în carieră n.r.), că nu vrea să facă niciun efort sau să îşi asume vreun risc. Dar dacă ar fi atât de uşor să umpli sălile de cinema, atunci lumea filmului ar fi mult mai sănătoasă decât este. Nu cred că aş fi rămas în lumina reflectoarelor atât de mult timp dacă jucam în toate prostiile. Oamenii nu sunt proşti", spunea Belmondo.

Moartea legendarului actor a cutremurat întreaga societate franceză. Preşedintele Emmanuel Macron a postat pe Twitter mesajul că Franţa a pierdut "o comoară naţională".

"Mi se pare că întreaga Franţă este tristă", a declarat şi avocatul Michel Godest, un prieten apropiat al actorului, izbucnind în lacrimi. Michel Godest a fost cel care a anunţat vestea morţii marelui actor. Conform acestuia, Belmondo s-a stins acasă. "De ceva timp era foarte obosit. A murit liniştit", a declarat Godest pentru AFP.

Jean-Paul Belmondo s-a născut la 9 aprilie 1933 la Neuilly-sur-Seine, fiul unui renumit sculptor, Paul Belmondo şi al pictoriţei Sarah Rainaud-Richard. În pofida originilor sale culturale, Belmondo a părut să fie mai atras de lumea sportului decât de cea a artei şi a fost un boxer talentat în tinereţe.

Odată ce a descoperit actoria, a avut nevoie de trei încercări pentru a fi admis ca student, în 1952, la Conservatorul din Paris (Conservatoire National Superieur d'Art Dramatique - CNSAD). Spirit liber, nonconformist, Belmondo a renunţat furios, în 1956, la studii, după ce una dintre performanţele sale a fost primită cu răceală de un juriu al conservatorului. Unul dintre profesorii săi i-a prezis atunci: "Domnul Belmondo nu va reuşi niciodată cu faţa lui de golan". Belmondo i-a răspuns cu un gest obscen şi a jucat apoi în 80 de filme în următorii 50 de ani.

Citește și Cel mai bogat actor român! O avere colosală

Belmondo a fost remarcat mai întâi în "Sois belle et tais-toi" ("Look pretty and shut up") în 1958 şi în "A double tour" de Claude Chabrol din 1959, unde magnetismul său natural "a confiscat" pur şi simplu filmul.

Însă rolul unui mic golan de care se îndrăgosteşte personajul interpretat de Jean Seberg în "A bout de souffle" de Godard l-a propulsat la statutul de star internaţional.

Farmecul lui Belmondo, un amestec neobişnuit de cinism şi de sensibilitate, căldură şi o lejeritate inconştientă, au creat un nou tip de romantism care i-au adus roluri în filme ale Noului Val al cinematografiei franceze, alături de regizori precum Francois Truffaut, Alain Resnais sau Louis Malle.

"Dacă aş avea un sfat pentru tinerii actori, este să nu neglijeze niciodată tehnica: fără tehnică, limitezi inovaţia. Însă nu trebuie să o laşi să se vadă. Ceea ce contează este rezultatul, nu sudoarea şi durerea plătite", spunea el cândva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Document. Foto: Freepik.com
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels

pixel