Franco Zeffirelli: "În cariera mea i-am enervat pe alţii"

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
A fost o personalitate complexă
A fost o personalitate complexă
Franco Zeffirelli, cel care a regizat unele dintre cele mai puternice reprezentaţii de operă cu Maria Callas şi care a fost prieten cu Richard Burton şi Elizabeth Taylor, nu a avut o personalitate foarte plăcută, fiind deseori irascibil şi pus pe harţă, însă geniul său a influenţat generaţii de regizori şi a fermecat audienţele în sălile de operă, teatru sau cinema, timp de decenii. 

Maestrul Zeffirelli a murit sâmbătă, la vârsta de 96 de ani, în pace, în reşedinţa sa de la marginea Romei. A fost un geniu cu un temperament vulcanic care a reuşit să-şi facă mai mulţi duşmani decât prieteni de-a lungul vieţii. "În cariera mea i-am enervat pe alţii", recunoştea el într-un interviu oferit în 2015 cotidianului Il Giornale, deţinut de familia prietenului şi eroului său politic, Silvio Berlusconi.

Prieten cu Maria Callas

Născut la Florenţa la 12 februarie 1923, Zeffirelli este celebru pentru opulentele producţii de operă pe care le-a pus în scenă dar şi pentru filmele sale, printre care şi numeroase adaptări după piese de teatru clasice de Shakespeare. "Mi-a plăcut mereu frumuseţea, acea frumuseţe simplă şi riguroasă care străpunge inimile şi minţile deopotrivă, fără niciun efort", mai susţinea el într-un alt interviu pentru Il Giornale în 2009.

Prieten al divei Maria Callas şi al celebrului cuplu de la Hollywood Richard Burton şi Elizabeth Taylor, Zeffirelli şi-a început cariera ca protejat - şi amant - al unui alt nume celebru al cinematografiei italiene şi mondiale, Luchino Visconti. Unul dintre primele sale succese profesionale a venit ca scenograf pentru o punere scenă a piesei lui Shakespeare "As You Like It", la Teatro Eliseo din Roma, în 1948, ocazie cu care a colaborat cu pictorul spaniol suprarealist Salvador Dali.

Un catolic devotat

În anii '50 şi '60 a devenit un admirat regizor de operă. Punerea sa în scenă a operei "Tosca", în 1964, la Covent Garden din Londra, a reprezentat un succes fulminant şi a fost şi "cântecul de lebădă" al senzaţionalei cariere a Mariei Callas. În cinematografie este amintit pentru adaptarea "Romeo şi Julieta" din 1968, pentru care a primit două nominalizări la Oscar, dar şi pentru filmul biografic despre Sfântul Francis din Assisi, "Brother Sun, Sister Moon" din 1972 sau pentru miniseria de televiziune "Jesus of Nazareth" (1977).

Deşi şi-a recunoscut în mod deschis homosexualitatea, Zeffirelli a fost un catolic devotat care nu a avut nicio simpatie pentru mişcarea LGBTQ. În autobiografia sa pe care a publicat-o în 2006 menţionează că a întreţinut relaţii sexuale cu un preot, pe când era adolescent, însă a subliniat că nu a fost niciun moment vorba de un abuz.

Copil din flori

Zeffirelli a avut o istorie de familie foarte complicată, fiind copil din flori. "Naşterea mea a fost un scandal în toată Florenţa. Mama mea a murit din această cauză pe când aveam 6 ani", a povestit el. Viitorul regizor a fost crescut de nişte veri ai tatălui său şi a fost educat de o englezoaică, devenind sub influenţa ei un anglofil pasionat. În 2014 a fost înnobilat pentru serviciile aduse culturii britanice.

Copil nelegitim, Franco a primit un nume de familie inventat de mama sa. Ea a ales "Zeffiretti", ca o arie din opera "Idomeneo" de Mozart, însă funcţionarul de la starea civilă a scris greşit numele, uitând să tragă liniile pe cele două litere "t".

Citește și Doliu în cinematografia lumii. A murit Franco Zeffirelli

La vârsta de 19 ani Zeffirelli a fost recunoscut de tatăl său, Ottorino Corsi şi, deşi a trecut oficial la numele (Gian)Franco Corsi, a continuat să se prezinte cu numele ales de mama sa. Prin intrarea sa în familia Corsi, Zeffirelli a fost recunoscut ca descendent al marelui geniu renascentist Leonardo da Vinci, descendenţă legitimată de un studiu publicat în 2016 de istorici italieni. Franco Zeffirelli a fost preocupat şi de politică, el fiind senator al partidului lui Berlusconi, Forza Italia, între 1994 şi 2001. În ultima perioadă a vieţii maestrul s-a plâns deseori că se simte ostracizat de intelighenţia italiană de stânga.

Într-unul dintre ultimele sale interviuri, pe care l-a oferit cotidianului florentin La Nazione, în ianuarie, Zeffirelli a vorbit despre moarte spunând că îi este frică să moară pentru că mintea lui este încă "plină de poveşti, de personaje, de fragmente de viaţă şi de cuvinte".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel