Urmărește dezbaterea live

Fuziuni între băncile europene, imposibil de evitat. Cine spune asta

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Europa are nevoie însă de curaj pentru așa ceva
Europa are nevoie însă de curaj pentru așa ceva
Fuziunile între băncile europene sunt ”inevitabile”, este de părere directorul general al UBS, Sergio Ermotti. Totuși, operațiunile de consilidare nu reprezintă singurele soluții pentru a scoate sectorul din problemele cu care se confruntă, crede bancherul.

”Totul depinde de dimensiunile” instituțiilor, a precizat Ermotti, vorbind la un congres bancar organizat la Frankfurt. Potrivit spuselor sale, problema nu se regăsește la nivelul băncilor care ar fi prea mari pentru pentru a fi salvate în caz de criză, ci de băncile care sunt prea mici pentru a supraviețui.

Pentru patronul Deutsche Bank, Christian Sewing, ”europenii au nevoie de curaj pentru a se angaja în astfel de manevre de consolidare. Avem nevoie de bănci mai mari”, a concluzionat el.

Citește și Companie prezentă în România, parte a unei fuziuni de 11 miliarde de dolari

Printre altele, Deutsche Bank, cea mai mare bancă a Germaniei și rivala ei Commerzbank, au cochetat, la un moment dat, cu ideea unei fuziuni, dar după luni de discuții și amânări, proiectul a fost abandonat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Cartofi

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

pixel