„Suntem principalul exportator de medicamente al României. O parte din exportul nostru este reprezentat de substanța activă - nestatina - pe care o producem, dar exportăm și meicamente finite. Avem un portofoliu majoritar de produse antiinfecțioase, un portofoliu care stă la baza accesului la tehnologiile medicale, pentru că nicio procedură chirurgicală, nicio procedură în oncologie sau de transplant nu ar putea fi realizată fără suportul antibioticelor. Vrem să protejăm această resursă, întrucât rezistența antibacteriană reprezintă o problemă care ar putea genera, până în 2050, peste 10 milioane de decese la nivel global și costuri globale de peste 100 de miliarde de dolari, dacă nu găsim soluții de diminuare a efectelor. Utilizarea excesivă, nejudicioasă a antibioticelor este incriminată ca inductor de rezistență antibacteriană. Însă, pentru a combate acest lucru, nu trebuie să blamăm antibioticele, ci să găsim soluții pentru a le proteja”, a explicat reprezentanta Antibiotice Iași.
Georgiana Marian a mai amintit și proiectul „Antibioticele Mileniului III”, pe care compania „Antibiotice Iași” îl aplică tocmai pentru a educa publicul, privind folosirea corectă a acestor medicamente.ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a amintit, cu această ocazie, faptul că în luna septembrie se va deschidem reprezentanța companiei care e lider mondial în producția de nestatină la Hong Kong. „În septembrie deschidem la Hong Kong și în Vietnam reptrezentanțe ale „Antibiotice Iași”. Piața din Asia e foarte activă în privința importului de antibiotice din România”, a precizat Sorina Pintea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...