Germania, sub presiunea tranziției verzi. Avertisment dur pentru Berlin

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Poluare / Foto: Freepik
Poluare / Foto: Freepik
Germania riscă să rateze obiectivele climatice post-2030, avertizează experții guvernamentali citaţi de Reuters.

Germania se află pe drumul cel bun pentru a-și atinge obiectivul climatic stabilit pentru perioada 2021-2030, însă riscă să rateze țintele de emisii dincolo de acest orizont, avertizează joi Consiliul Consultativ pentru Chestiuni Climatice, un organism independent al guvernului federal.

Potrivit experților, ținta de reducere cu 65% a emisiilor față de nivelul din 1990 ar putea fi atinsă, însă acest lucru se datorează în parte unor circumstanțe excepționale precum pandemia de COVID-19 și încetinirea industriei. „Emisiile totale de gaze cu efect de seră din perioada 2021-2030 nu depășesc și nici nu sunt sub nivelul permis de Legea Protecției Climei”, se arată într-un comunicat al Consiliului.

Pe termen lung, însă, Germania este în pericol să rateze obiectivul de neutralitate climatică până în 2045, întrucât ecosisteme-cheie precum pădurile și zonele umede se transformă din rezervoare naturale de carbon în surse de emisii, din cauza degradării accentuate.

În contextul instalării unui nou guvern de coaliție, format din conservatori și social-democrați, cu priorități economice și intenția de a reconfigura politica energetică a fostei guvernări – considerată prea concentrată pe protecția mediului – Consiliul solicită o strategie climatică clară și pe termen lung pentru cea mai mare economie a Europei.

Experții atrag atenția asupra sectoarelor în care emisiile nu doar că nu scad, ci chiar au înregistrat regrese: transporturile și construcțiile nu și-au atins obiectivele pentru 2024, având performanțe mai slabe decât în anul anterior.

Transformarea acestor domenii – esențiale pentru viața de zi cu zi a cetățenilor, prin mobilitate și încălzirea locuințelor – se dovedește dificilă în condițiile în care Berlinul încearcă să echilibreze protecția climatică cu accesibilitatea economică.

„Acordul de coaliție nu abordează în mod explicit principalele puncte problematice și rămâne vag în multe aspecte”, a declarat Brigitte Knopf, vicepreședinta Consiliului.

Organismul recomandă elaborarea rapidă a unei strategii pe termen lung care să stabilească modul de interacțiune între emisiile reziduale, rezervoarele naturale de carbon și tehnologiile de captare, pentru a asigura o traiectorie sustenabilă spre neutralitate climatică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel