Germania: Angajații din sectorul public anunță GREVE

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Germania: Angajații din sectorul public anunță GREVE
Germania: Angajații din sectorul public anunță GREVE
Angajaţii din sectorul public german intenţionează să desfăşoare în unele regiuni o serie de greve de avertisment, începând de săptămâna viitoare, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), a anunţat duminică sindicatul Verdi, transmite DPA.

Mişcările de proteste vor începe marţi şi ar putea afecta instituţiile de învăţământ preşcolar, a informat sindicatul angajaţilor din servicii.

Italia se aşteaptă la un DECLIN al economiei

Grevele vin în urma eşecului celor două runde de negocieri în care angajatorii au refuzat orice compromis, a afirmat şeful Verdi, Frank Werneke, care i-a acuzat pe angajatori că nu le arată angajaţilor respect şi apreciere.

Reprezentanţii angajaţilor susţin că sindicaliştii nu au reuşit să prezinte o propunere viabilă.

Reprezentanţii sindicatului cer o creştere a salariilor de 4,8%, şi susţin că angajaţii ar trebui să primească o majorare lunară de cel puţin 150 de euro (177 de dolari). Dar angajatorii susţin că lipsa resurselor, din cauza pandemiei, face imposibilă majorarea salariilor.

A treia rundă de negocieri este prevăzută în perioada 22 - 23 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel