Gigantul petrolier Aramco a atras 25,6 miliarde de dolari

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Acțiunile companiei, în creștere
Acțiunile companiei, în creștere
Gigantul petrolier saudit Aramco și-a mărit oferta publică inițială (IPO) la un nivel record de 29,4 miliarde de dolari prin exercitarea unei opțiuni de supraalocare de titluri prin care s-au vândut 450 de milioane de acțiuni suplimentare.

Compania a atras inițial de la investitori 25,6 miliarde de dolari în cea mai mare ofertă publică inițială din istorie, derulată în luna decembrie, prin care au fost vândute un număr de 3 miliarde de acțiuni la un preț de 32 de riyali (8.53 de dolari/titlu). Compania indicase însă că ar putea să vândă peste acest nivel printr-o supraalocare de titluri.

Acțiunile Aramco se tranzacționau în creștere cu 0,14% luni, la ora transmiterii știrii, la un preț de 34,85 de riyali. Opțiunea de supraalocare oferă posibilitatea unei companii să vândă peste nivelul programat din IPO dacă cererea din partea investitorilor este puternică.

Citește și Aramco a devenit cea mai valoroasă companie din lume

Titlurile Aramco au închis ședința de joi la 35 de riyali, preț ce îi oferă companiei o capitalizare la bursa de la Tawadul de 1.870 miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel