Grecii s-au năpustit asupra Facebook, acuzată de CENZURĂ

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
O nouă LOVITURĂ pentru gigantul FACEBOOK! #DeleteFacebook a devenit VIRAL
O nouă LOVITURĂ pentru gigantul FACEBOOK! #DeleteFacebook a devenit VIRAL
Câţiva fotografi şi un avocat din Grecia au acuzat marţi Facebook de cenzură, afirmând că reţeaua de socializare americană a eliminat fotografii de la o manifestaţie în favoarea unui deţinut de extremă-stânga aflat în greva foamei, relatează AFP.

Aproximativ 3.000 de persoane au manifestat luni în faţa parlamentului de la Atena în semn de susţinere a lui Dimitris Koufodinas, în greva foamei de la începutul lui ianuarie şi spitalizat la terapie intensivă. Facebook, care are o politică de a nu favoriza promovarea extremiştilor sau teroriştilor, a transmis că postările despre Koufodinas "încălcau standardele noastre în privinţa persoanelor şi organizaţiilor periculoase".

"Facebook a eliminat postările mele pentru că au încălcat standardele comunităţii", a declarat Tatiana Bolari, care lucrează pentru agenţia foto elenă Eurokinissi, pe pagina sa de pe reţeaua de socializare. "Prin urmare, acest protest nu a avut loc (...) Eu şi restul nu am fost acolo", a adăugat ea.

Lefteris Partsalis, un fotograf independent care lucrează pentru CNN Grecia, a spus că i s-a interzis să transmită live pe Facebook timp de o lună după ce a publicat fotografii cu adunarea de luni. El a adăugat că Facebook "a cenzurat o postare care descria ce s-a întâmplat pe străzile din Atena ieri, şi nu o postare care ar fi sprijinit pe cineva anume". "Mii de persoane s-au adunat şi au protestat paşnic", a adăugat el. 

Un al treilea fotograf, Marios Lolos, care lucrează pentru agenţia chineză de presă Xinhua, a declarat de asemenea că şi fotografiile sale cu protestul au fost cenzurate pe Facebook. Un reputat avocat şi apărător al drepturilor omului, Thanassis Kampagiannis, care a participat la manifestaţie şi a contribuit la iniţierea unei petiţii care cere autorităţilor judiciare să accepte cererea lui Koufodinas, a precizat la rândul său că Facebook i-a restricţionat contul.

Citește și SUA: Decizia a fost luată! Ce se întâmplă cu Facebook

În vârstă de 63 de ani, Koufodinas, şeful operaţional al grupului '17-noiembrie', a intrat în greva foamei la începutul lui ianuarie în închisoarea de maximă securitate Domokos (din centrul ţării) pentru a cere să fie transferat într-un penitenciar din Atena, mai aproape de familie.

Închis de 18 ani, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a 11 persoane, între care un jurnalist şi un deputat de dreapta. Avocata sa, Ioanna Kourtovik, a declarat marţi pentru postul de televiziune Open TV că bărbatul "se zbate între viaţă şi moarte, fiind aproape de comă" şi că guvernul a luat măsuri "anticonstituţionale" pentru a-l menţine într-o închisoare de maximă securitate.

Autorităţile judiciare au dat asigurări că au dispus spitalului să ia "toate măsurile necesare" pentru a-l menţine pe militant în viaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel