Grupul MOL începe producţia de biocarburanţi la rafinăria Dunărea

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Companiile petroliere şi oficialii din Alaska fac presiuni de trei decenii pentru exploatarea resurselor de hidrocarburi din acest refugiu naţional, cu argumentul că aceasta va duce la crearea de locuri de muncă şi va genera venituri pentru statul america
Companiile petroliere şi oficialii din Alaska fac presiuni de trei decenii pentru exploatarea resurselor de hidrocarburi din acest refugiu naţional, cu argumentul că aceasta va duce la crearea de locuri de muncă şi va genera venituri pentru statul american.
Grupul energetic maghiar MOL a demarat producţia de biocombustibili la rafinăria Dunărea din Ungaria şi anunţă investiţii de un miliard de dolari în afaceri cu emisii reduse, în următorii cinci ani, potrivit unui comunicat al companiei, remis marţi.

Având la bază mai mulţi ani de cercetare şi dezvoltare, MOL a făcut un pas înainte în lanţul valoric şi a devenit, din utilizator, producător de biocombustibili, prin realizarea unei investiţii în rafinăria Dunărea. Prin această nouă metodă, materia primă este co-procesată împreună cu materialele fosile. Această soluţie permite creşterea ponderii materialelor regenerabile din componenţa carburanţilor şi reducerea emisiilor de CO2 până la 200.000 tone/an fără a afecta negativ calitatea carburantului.

"Grupul MOL a fost un utilizator de biocombustibili prin achiziţionarea a peste 500.000 de tone de biocombustibili (bioetanol şi biodiesel) pentru amestecare. Cu această investiţie, am început să producem motorină sustenabilă pentru prima dată în cadrul Grupului MOL şi am devenit producători de biocombustibili. Avantajul este dublu, deoarece producem combustibil mai sustenabil şi în acelaşi timp ne vom conecta la economia circulară prin reciclarea deşeurilor. În conformitate cu strategia noastră recent actualizată, 'SHAPE TOMORROW', intenţionăm să producem peste 100.000 de tone de biocombustibil, până în 2030", a declarat Gabriel Szabo, vicepreşedintele executiv Downstream în cadrul Grupului MOL.

În timpul procedurii de co-procesare care a fost implementată în rafinăria Dunărea, materiile prime biologice sunt prelucrate împreună cu materialul fosil în producţia de carburant diesel. Uleiurile vegetale, uleiurile de gătit uzate şi grăsimile animale pot fi de asemenea utilizate în acest scop. Ca rezultat, motorina produsă va fi parţial regenerabilă, fără modificări de calitate în comparaţie cu motorina produsă exclusiv pe bază de ţiţei. Principalul avantaj al acestei metode constă în faptul că elementele de tip biodiesel pot fi amestecate în maximum 7 procente în volum, în conformitate cu standardul diesel, astfel încât procesul este în cele din urmă capabil să crească în continuare cota de componente bio din motorină.

Citește și De ce Renault își vinde participația la Mercedes

Unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene şi ale Grupului MOL este de a avea emisii zero de CO2 până în 2050. Obligaţiile privind măsurile sustenabile sunt în continuă creştere în sectorul transporturilor, printre altele. În consecinţă, au crescut cotele referitoare la conţinutul de biocomponente şi pe pieţele de carburanţi ale Grupului MOL, care până acum au fost îndeplinite în principal prin amestecul de bioetanol şi biodiesel.

MOL a început co-procesarea ca proiect de R&D în 2012, pe baza rezultatelor cercetărilor realizate de Universitatea Pannon. Tipurile şi cerinţele de calitate ale materiilor prime procesabile au fost determinate în timpul acestor etape, iar investiţia a fost lansată în 2018. Aceasta a inclus dezvoltarea infrastructurii necesare pentru stocarea şi prelucrarea noilor bio-materiale.

Operaţiunea de testare a început în martie 2020 şi funcţionează regulat din mai. Bio-componenta produsă are un potenţial de economisire a CO2 semnificativ mai mare faţă de alte tipuri de biocombustibili produşi din aceeaşi materie primă. Acest proiect reprezintă reducerea în fiecare an cu până la 200.000 de tone a emisiilor de CO2, cantitate de emisii egală cu cea a unui oraş cu 200.000 de locuitori care ar folosi numai energie solară pentru încălzire. Totuşi, obiectivul este extinderea portofoliului de materii prime în direcţia deşeurilor şi a reziduurilor, pentru a realiza economii de CO2 şi mai mari.

Una dintre pietrele de temelie ale strategiei MOL Group 2030+ este de a juca un rol cheie în modelarea economiei circulare cu emisii reduse de carbon, prin investiţii în noi afaceri, cum ar fi integrarea şi utilizarea deşeurilor, reciclarea, captarea, utilizarea şi stocarea carbonului (CCUS), biocombustibilii avansaţi şi oportunităţi legate de hidrogen.

În următorii cinci ani, MOL va cheltui un miliard de dolari pentru proiecte noi, cu emisii reduse de carbon şi sustenabile, pentru a deveni un actor cheie în Europa Centrală şi de Est în economia circulară şi pentru a se apropia de obiectivul său de zero emisii nete de CO2 până în 2050. MOL îşi propune să transforme segmentul Downstream într-un jucător extrem de eficient, sustenabil, axat pe domeniul produselor chimice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel