Guvernul acordă vouchere de 15.000 de lei. Cine le va putea primi

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Palatul Victoria
Palatul Victoria
Veşti bune pentru familiile din ţara noastră.

Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1103/2022 pentru aprobarea Programului Social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii

În cadrul Programului social național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității, se va acorda sprijin financiar pentru un număr de maxim 10.000 de beneficiari, în vederea asigurării medicamentelor și a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, pe teritoriul României.

Sprijinul financiar se acordă sub forma a două vouchere pe suport hârtie, în cuantum de 15.000 de lei. Astfel, un voucher de 5.000 de lei va fi destinat achiziționării de medicamente specifice, iar al doilea voucher, în sumă de 10.000 de lei, va fi folosit pentru achitarea procedurilor medicale prescrise.

Acordarea sprijinului financiar se realizează în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile. Documentele doveditoare se depun în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale dedicate acestui program. De menționat că, în declarația pe proprie răspundere trebuie să se certifice faptul că în cursul anului 2024 nu s-a mai acordat sprijin financiar prin intermediul unui alt program cu același scop finanțat din fonduri publice.

De asemenea, cel puțin unul dintre cei doi beneficiari ai programului, membri ai cuplului infertil, căsătoriți sau necăsătoriți, sau femeia singură infertilă, trebuie să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România.

Programul a contribuit la creșterea conștientizării importanței natalității și a provocărilor cu care se confruntă familiile și persoanele care vor să devină părinți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră

pixel