Guvernul României, hotărâri privind Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
În şedinţa de Guvern de miercuri, 22 martie, s-au aprobat două hotărâri care vizează cele două unităţi. 

- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara - S.A., în insolvență, pentru anul 2023

Actul normativ prevede acordarea unui ajutor de stat de 27,242 milioane lei, în anul 2023, pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara-S.A., aflată în insolvență. Din această sumă, 20,069 milioane lei vor fi alocate pentru mina Lonea și 7,173 milioane lei pentru mina Lupeni.

Totodată, se alocă fonduri de 186.000 lei pentru plățile compensatorii acordate unui număr de cinci salariați de la mina Lonea, cărora le încetează contractul de muncă, 60.000 lei pentru asigurarea serviciilor de reconversie profesională a unui număr de 12 salariați ai minei Lupeni.

Pentru recultivarea suprafețelor de teren din proximitatea minei se alocă  26,996 milioane lei, din care 19,883 milioane lei pentru mina Lonea, sumă ce va fi folosită pentru recultivarea unei suprafețe de aproximativ 463.322 mp  și 7,113 milioane lei pentru mina Lupeni, sumă ce va fi folosită pentru recultivarea unei suprafețe de aproximativ 79.609 mp.

***

- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru restructurare sub formă de grant in favoarea Societăţii "Complexul Energetic Oltenia" S.A. în scopul finanţării cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, pentru anul 2023

Complexul Energetic Oltenia va primi un ajutor de stat în valoare de 449 milioane lei pentru anul 2023, de la bugetul de stat, pentru finanțarea cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit unei Hotărâri aprobate în ședința de astăzi a Guvernului.

Ajutorul de stat de restructurare sub formă de granturi se acordă integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, și va fi folosit pentru:

a) achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră necesare pentru îndeplinirea obligației de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2022, corespunzătoare emisiilor de gaze provenite de la instalațiile societății, cu scadență la data de 30 aprilie 2023;

b) achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2023, corespunzătoare emisiilor de gaze provenite de la instalațiile societății, cu scadență la data de 30 aprilie 2024.

Ajutorul de stat se acordă anual, de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei, în limita prevederilor bugetare aprobate și se aprobă prin hotărâri ale Guvernului.

Valoarea ajutorului de stat este fundamentată în conformitate cu Decizia C (2022) 553 final din 26 ianuarie 2022, considerentul (28), potrivit căreia grantul de 1.090 milioane de euro va finanța achiziția certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente perioadei 2021-2025.

Informații suplimentare: 

- Până în prezent, Complexul Energetic Oltenia a primit ajutor de stat sub formă de grant în valoare de 776,4 milioane euro, pentru achiziționarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, astfel:

- 241,4 milioane euro, respectiv 1.180.446.000 lei, grant acordat în baza OUG nr.21/2021 pentru aprobarea acordării unui ajutor de stat de restructurare Societății ”Complexul Energetic Oltenia” SA, cu modificările și completările ulterioare, pentru achiziția  a  5.107.273 certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru conformare an 2020;

- 535 milioane euro, respectiv 2.675.000.000 lei, grant acordat în baza OUG  nr.21/2022 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea Societății ”Complexul Energetic Oltenia” SA, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.185/2022, pentru achiziția a 6.859.363 certificate de emisii de gaze cu efect de seră, din care 5.643.476 certificate pentru conformare an 2021 și 1.215.887 certificate conformare an 2022.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Dosare
Sebastian Burduja
Factura. Freepik.com
Criză economică / Foto: Freepik

ASF se pregătește de noi scenarii de criză

ASF actualizează normele privind simularea situațiilor...

Ghișeu
Haine puse pe umerașe
Cărbune
Un agent al temutei ICE escortează o persoană pentru a fi expulzată / Foto: ICE
WhatApp / Foto: Freepik
Incendiu Grecia / Foto: iefimerida.gr / Facebook
Sediul ANRE
La benzinărie / FOTO: Freepik
Turkstream / Foto: botas.gov.tr
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu

Firme tip "conductă", în vizorul ANAF

Fraudă de 1,8 milioane de lei cu o firmă de tip...

Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE
Documente ANAF. Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...


pixel