Guvernul spaniol anunţă 3 miliarde de euro pentru sprijinirea gospodăriilor în contextul crizei energetice

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Guvernul spaniol anunţă 3 miliarde de euro pentru sprijinirea gospodăriilor în contextul crizei energetice
Guvernul spaniol anunţă 3 miliarde de euro pentru sprijinirea gospodăriilor în contextul crizei energetice
Şeful Guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat joi un nou pachet de măsuri pentru combaterea crizei energetice, care va presupune o sumă de circa trei miliarde de euro, cu care se încearcă protejarea a 40% dintre gospodăriile spaniole, relatează agenţia EFE.

Într-o apariţie în faţa Congresului, la solicitarea sa, Sanchez a explicat noile măsuri pe care Guvernul spaniol le va aproba marţea viitoare şi care includ, printre altele, ajutoare pentru familii pentru încălzirea centralizată cu gaze naturale, unul dintre sistemele cele mai afectate de majorarea preţurilor la energie.

Se creează astfel un tarif reglementat (TUR) pentru comunităţile cu acest tip de încălzire cu scopul de a limita până la finele lui 2023 creşterea trimestrială a preţurilor, acum se întâmplă acum cu preţurile reglementate existente.

Măsura ar permite ca 1,7 milioane de gospodării să-şi reducă factura la mai mult de jumătate faţă de cât ar fi plătit în condiţiile de piaţă actuale, conform calculelor Guvernului.

De asemenea, se are în vedere o consolidare a măsurii cunoscute d
+rept "bonul social electric", ai cărui beneficiari au o perioadă mai lungă pentru a face faţă facturilor neplătite, comparativ cu restul consumatorilor.

Pentru 1,3 milioane de gospodării care beneficiază deja de aceasta creşte reducerea aplicată până la 65%, respectiv 80%, pentru beneficiarii consideraţi vulnerabili şi vulnerabili sever, şi se majorează cu 15% cantitatea de energie cu drept de discount.

Cu caracter temporar, se introduce o nouă categorie de consumatori ce au dreptul la o reducere de 40% la facturi, respectiv gospodăriile de salariaţi cu venituri reduse, măsură de care vor beneficia alte 1,5 milioane de familii.

De asemenea, se vor îmbunătăţi condiţiile bonului social termic, o altă măsură adoptată de Guvernul spaniol pentru a atenua sărăcia energetică, astfel încât în 2022 şi 2023 se dublează bugetul pentru persoanele vulnerabile.

Astfel, se va dubla ajutorul mediu până la 375 euro pe gospodărie şi va creşte ajutorul minim la 40 de euro.

"Spania este astăzi, graţie efortului Guvernului, ţara europeană cea mai credibilă în propunerile care permit amortizarea efectelor crizei energetice a lui Putin", a declarat Sanchez.

Olaf Scholz, îngrijorat: Trebuie să ne asigurăm că economia noastră trece bine prin aceste vremuri dificile

Războiul din Ucraina, împreună cu sancțiunile împotriva Rusiei, reprezintă o amenințare pentru economia germană, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, marți, într-o conferință de presă comună cu regele iordanian Abdullah al II-lea.

Olaf Scholz a subliniat că unele țări sunt îngrijorate în legătură cu securitatea alimentară din cauza problemelor de livrare din Rusia și Ucraina, dar şi că intrarea Germaniei în recesiune în 2023 pare din ce în ce mai posibilă.

„Trebuie să înțelegem foarte bine că acest război din Ucraina aduce și provocări pentru noi în ceea ce privește consecințele economice ale sancțiunilor. Trebuie să ne asigurăm că economia noastră trece bine prin aceste vremuri dificile”, a declarat Scholz, potrivit CNN, citat de Hotnews.

Cancelarul Germaniei, țara cu cea mai mare economie din Europa și regele Abdullah au condamnat războiul din Ucraina și i-au cerut președintelui rus Vladimir Putin „să oprească imediat toate operațiunile de luptă și să-și retragă trupele”. Scholz a reiterat disponibilitatea pentru discuții pentru a pune capăt războiului.

Institutul European pentru Cercetare Economică (ZEW) confirmă spusele politicienilor şi a avertizat marți că „o recesiune devine din ce în ce mai probabilă”.

„Războiul din Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei afectează semnificativ perspectivele economice ale Germaniei”, a avertizat instituția, într-un comunicat postat pe site-ul său, vorbind despre „cea mai mare scădere a așteptărilor economice” pentru Germania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

pixel