Cotidianul britanic citează informaţii CIA potrivit cărora gigantul chinez, care are ambiţia de a furniza tehnologie reţelelor de telefonie mobilă 5G din Marea Britanie, ar fi primit bani provenind de la sucursale ale aparatului de securitate al statului chinez. Potrivit The Times, documentele puse la dispoziţia Marii Britanii de către CIA dovedesc că Huawei a primit fonduri care proveneau de la Armata Populară de Eliberare, de la Comisia de Securitate Naţională a Chinei şi de la reţeaua de informaţii statale din China.
Sistem de acces la software
La începutul anului, SUA au transmis aceste informaţii Marii Britanii, Australiei, Noii Zeelande şi Canadei, adică partenerii săi cu care are o alianţă în domeniul serviciilor secrete (aşa-numitul "Five Eyes Club"). Times a subliniat că, potrivit legislației chineze, companiile sunt obligate să coopereze cu sucursalele de securitate, fapt ce îi face pe criticii acestui sistem să se teamă de posibilitatea instalării unui sistem de acces la software "pe uşa din spate", ceea ce ar permite spionarea sau alterarea comunicaţiilor britanice.
Citește și Americanii sunt uimiți. Blocați în SUA, chinezii reușesc să dea lovitura
La viitorul Consiliu de Securitate Naţională, guvernul britanic intenţionează să-şi revizuiască planurile de a introduce pe teritoriul său tehnologia 5G, pentru a se asigura "că nimeni (nicio companie din domeniul telecomunicaţiilor) nu devine mult prea puternică".
Obligația companiilor chineze
O sursă din serviciile de informaţii ale SUA a declarat că agenţiile nord-americane cred că Ministerul Securităţii Naţionale din China - principala organizaţie de spionaj - a aprobat finanţarea Huawei de către guvernul chinez. Ca atare, a permite Huawei să vândă tehnologie 5G oricărui membru al aşa-numitului "Five Eyes Club" este "problematic", deoarece China "are legi în domeniul informaţiilor şi al securităţii naţionale care obligă companiile să ajute armata chineză".
Huawei a insistat că este o companie privată, independentă de orice fel de influenţă a guvernului chinez, şi a negat de nenumărate ori că ar putea reprezenta un risc pentru securitate. Gigantul chinez, al cărui sediu central se află în oraşul Shenzhen, susţine că statul chinez nu i-a cerut niciodată să colecteze informaţii şi că, mai mult, o solicitare în acest sens ar fi "respinsă în mod categoric".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bursele americane au deschis...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...
Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...
Ministerul Finanțelor a...
Parlamentul European a adoptat...
Agenția Națională de...
Biroul din Turcia al...
Inflația din România se află pe...
Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...
Grupul francez Lactalis a...
Preşedintele american Donald...
Prețul aurului a urcat miercuri...
Asociaţia Prosumatorilor şi...
Cea mai mare centrală nucleară...
Rezultatul votului de miercuri...
Piețele financiare au...
Ţinta de deficit bugetar pentru...
Banca Națională a României a...
Luna ianuarie aduce obligații...
Grupul Renault a anunțat că se...
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Lucrările de construcţii s-au...