Huawei răsuflă ușurată în ciuda sancțiunilor impuse de SUA

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Huawei și-a adaptat afacerile
Huawei și-a adaptat afacerile
Producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii Huawei Technologies a estimat vineri că veniturile sale au rămas stabile în 2022 comparativ cu 2021, ceea ce sugerează că tendinţa de scădere a vânzărilor Huawei din cauza sancţiunilor americane s-a oprit, transmite Reuters.

Preşedintele Huawei, Eric Xu, a anunţat vineri că veniturile companiei pentru anul 2022 ar urma să se cifreze la 636,9 miliarde yuani (92,53 de miliarde de dolari), ceea ce ar însemna că au înregistrat o creştere de 0,02% comparativ cu 2021. "Restricţiile americane sunt acum noua normalitate şi am revenit la business as usual", a subliniat Eric Xu într-o scrisoare adresată angajaţilor companiei.

În scrisoarea sa, Eric Xu nu a menţionat dacă Huawei a înregistrat sau nu un profit net în 2022. În mod obişnuit, Huawei dă publicităţii rezultatele anuale finale în primul trimestru al anului următor.

Faptul că vânzările Huawei au stagnat în 2022 reprezintă o veste bună pentru compania chineză, având în vedere că în 2021 veniturile grupului chinez s-au prăbuşit cu 30% ca urmare a sancţiunilor americane. În continuare însă veniturile realizate de Huawei sunt cu mult sub recordul de 122 de miliarde de dolari realizat în 2019.

Grupul chinez Huawei, care odată era lider mondial pe piaţa de smartphone-uri, a devenit o victimă a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, după ce în 2019 administraţia Trump a declarat producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale. Aceste sancţiuni au condus la prăbuşirea vânzărilor de telefoane Huawei. Compania chineză a continuat să genereze venituri din vânzările de echipamente de reţea, iar în paralel a continuat să investească în sectorul vehiculelor electrice. 

Citește și:

SUA interzic oficial echipamentele de telecomunicaţii chineze

Autoritatea americană de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor (FCC) a anunţat vineri că interzice echipamente şi servicii de telecomunicaţii furnizate de cinci companii chineze, printre care Huawei şi ZTE, informează AFP.

Decretul vizează companii considerate o ameninţare la securitatea naţională a SUA şi priveşte vânzarea oricărui nou produs pe teritoriul american, nemaipermiţând obţinerea autorizaţiei de intrare pe piaţă.

Măsura vizează Huawei şi ZTE, supuse deja şi în trecut unor reguli similare, precum şi Dahua şi Hikvision, care furnizează echipamente de supraveghere video, şi Hytera, specializată ăn echipamente radio.

Produsele deja autorizate de FCC vor continua să existe pentru moment.

"Aceste noi reguli reprezintă o parte importantă a acţiunilor adoptate pentru a proteja poporul american împotriva ameninţărilor la adresa securităţii naţionale care implică echipamente de telecomunicaţii", a declarat preşedinta FCC, Jessica Rosenworcel, citată într-un comunicat.

Autoritatea de reglementare analizează de asemenea posibilitatea de a reevalua autorizaţiile deja acordate, precum şi procedurile de revizuire a interdicţiilor anunţate.

Continuând o politică a predecesorului său republican Donald Trump, preşedintele democrat Joe Biden a adoptat o poziţie fermă faţă de companiile chineze de telecomunicaţii, suspectate de spionaj în favoarea Beijingului. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com

Rata anuală a inflaţiei a ajns la 9,9%

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august,...

Factura. Freepik.com

Preţul energiei electrice a explodat! Creştere cu 65,73%

Creşteri semnificative ale preţurilor înregistrate în...

Freepik.com
Centrală termică / sursa foto: Freepik.com

Joi, şedinţă de Guvern. Deciziile zilei la Palatul Victoria

Agenda ședinței Guvernului României de joi, 11 septembrie.

Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
ANAF / Foto: DCBusiness

Premierul Bolojan, numire cheie la conducerea ANAF

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. 

Angajat al Gazprom
Freepik.com
Birou gol / FOTO: Facebook

Încă o zi liberă pentru români. Document din Parlament

Veşti bune pentru românii care au copii de şcoală. 

Ajutor energie. Freepik.com
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Roverul Perseverance și elicopterul său, pe planeta Marte
Contor electric
Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Partidul AUR / Ilustrație: Oana Pavelescu
Contabila
Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB

Musk riscă să piardă titlul de cel mai bogat om din lume

Elon Musk riscă să piardă titlul de cel mai bogat om din...

Președintele Nicușor Dan
Freepik.com
Freepik.com
Freepik.com

pixel