Ministerul Finanţelor schimbă regulile controlului financiar preventiv
Ministerul Finanțelor aduce...
Astfel, sunt prevăzute majorări cu 300% ale impozitului pentru 8 terenuri şi cu 500% pentru 3 terenuri.
În ce priveşte clădirile, pentru 149 dintre acestea majorarea ar urma să fie de 100%, pentru 53 este prevăzută o majorare de 200%, pentru 3 cu 300%, iar pentru câte o clădire cu 400% şi, respectiv, cu 500%.
În proiecte se reaminteşte că, prin hotărârea nr. 39/28.02.2027, modificată în 2018, Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat procedura cadru de aplicare a majorărilor impozitului pentru clădirile şi terenurile neîngrijite cu până la 500%.
Orban vrea să resusciteze o taxă auto. Despre ce este vorba
Se mai arată că, în urma deplasării pe teren la adresele vizate, Comisia de control pentru identificarea şi evaluarea clădirilor sau terenurilor neîngrijite a concluzionat că sunt îndeplinite condiţiile pentru majorarea, începând cu anul 2020 a impozitului, fiind întocmite şi transmise somaţii, prin care se stabilesc măsuri de remediere/reparaţii.
Se menţionează totodată că în situaţia în care până la 31 decembrie 2019 proprietarii fac dovada că au dus la îndeplinire măsurile dispuse prin somaţiile respective, majorarea impozitului nu va mai fi aplicată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...