În 2023, românii au primit bani din 75 de țări și au trimis în 174

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Transfer electronic de bani / Foto: Freepik
Transfer electronic de bani / Foto: Freepik
Transferurile internaționale de fonduri către România, realizate cu Revolut, au continuat să crească, în 2023, cu 15% față de 2022

Prin principalele 10 coridoare de transferuri internaționale (Regatul Unit, Germania, Olanda, Irlanda, Franța, SUA, Italia, Spania, Belgia, Elveția) au intrat în România sume în creștere cu 20% în 2023 față de 2022

Numărul transferurilor către România a crescut cu 17% față de 2022, la 13,3 milioane de tranzacții efectuate din 75 de țări și teritorii. Clienții Revolut din România au făcut peste 14 milioane de transferuri internaționale de bani către utilizatori din 174 de țări

Fondurile transferate în România, în primele șase luni ale anului, au crescut cu 15% față de 2022, conform datelor înregistrate de super-aplicația financiară Revolut, care are 35 de milioane de clienți, din care 3,5 milioane în România. 

În privința numărului de tranzacții realizate, atât către România, cât și din România către alte state, și acesta s-a plasat pe un trend pozitiv. Numărul transferurilor de bani către țara noastră (inbound) a crescut cu 17%, în timp ce transferurile către alte țări (outbound) au avut o creștere de 15% (incluzând transferuri peer2peer și transferuri între un cont bancar și un cont Revolut). 

De unde au intrat bani în România?

Fondurile totale trimise către România de utilizatorii Revolut au crescut ca valoare cu 15%, în 2023 față de 2022, dar cele provenite din primele 10 țări (Regatul Unit, Germania, Olanda, Irlanda, Franța, SUA, Italia, Spania, Belgia, Elveția) au înregistrat o creștere superioară, cu 20%, depășind valoarea de 1,7 miliarde de euro.

Cele mai mari creșteri ale sumelor totale transferate în România au fost înregistrate în Belgia (+43%), Germania (+41%) și Italia (+37%). Un client Revolut mediu care utilizează aplicația pentru transferuri internaționale de bani a trimis în România cu 7% mai mult decât în 2022, adică 2.616 euro față de 2.453 euro (medie anuală). 

În privința numărului de utilizatori care au realizat transferuri de fonduri către România, cea mai mare creștere a fost înregistrată, în 2023, în Italia (+25%), urmată de Spania (+18%) și Germania (+17%). Datele interne Revolut arată și evoluții diferite în funcție de vârstă, în privința remiterilor de fonduri în țară. De exemplu, seniorii (peste 65 de ani) sunt beneficiarii celor mai mari sume cu o medie anuală de peste 3.300 euro per utilizator. Tinerii din Generația Z (18-24 ani), în schimb, primesc sume mai mici, dar mai des. Pentru această categorie de utilizatori s-a remarcat o creștere cu 32% a tranzacțiilor totale realizate în 2023 față de 2022. Către un utilizator mediu din acest segment de vârstă s-au efectuat transferuri de bani de cel puțin 22 de ori pe an. 

Către ce destinații au fost transferate fonduri din România? 

Revolut a ajutat clienții din România să trimită fonduri către beneficiari din 174 de țări și teritorii, iar suma medie transferată per utilizator către alte țări a fost inferioară sumei medii care a intrat în țară - 1.215 de euro per utilizator/an. Un utilizator Revolut din România a făcut, în medie, opt transferuri internaționale, în 2023. Numărul clienților care au trimis bani peste granițe a crescut cu 8% în 2023 față de 2022. 

În topul creșterilor sumelor trimise în 2023 vs 2022, s-au situat Georgia (x12), Nepal (x4), India și Ucraina (x2). După creșterea numărului de tranzacții, clasamentul a fost următorul: Georgia (x7), Ucraina și Nepal (x4), Moldova (x3). În Moldova, Revolut Lite, care a fost lansată în iunie 2023 pe piața locală, a devenit a doua cea mai descărcată aplicație financiară din această țară, în noiembrie anul trecut.

În privința particularităților generaționale, datele Revolut arată că segmentul de vârstă 55-64 a trimis cea mai mare sumă medie per client - 1.720 euro. Generația Z (18-24 de ani) a fost campioană la numărul mediu de transferuri realizate - 10 transferuri internaționale per client, în timp ce segmentul 45-54 de ani a fost pe primul loc la suma medie trimisă per transfer (220 de euro/ client). Fie că este vorba despre transferuri între clienții Revolut, de transferuri între conturi bancare, de transferuri către portofele mobile, tranzacțiile cu Revolut sunt simplu și rapid de realizat, în deplină siguranță. 

„Evoluția din ultimii ani a poziționat Revolut ca un adevărat cont bancar principal, la care clienții apelează pentru nenumărate operațiuni - plăți, transferuri internaționale rapide, investiții pe bursă sau în metale prețioase, credite de consum, instrumente de analiză și gestionare a bugetului personal. 

Dincolo de simplitatea și inovația cu care Revolut și-a obișnuit clienții, banca noastră digitală are o contribuție importantă la creșterea incluziunii financiare în zeci de piețe. Alături de cei peste 35 de milioane de clienți la nivel global, din care 3,5 milioane în România, construim un ecosistem financiar bazat pe accesibilitate, transparență, avans tehnologic și încredere”, a declarat Gabriela Simion, General Manager sucursala Revolut Bank România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dragos Anastasiu / Foto: gov.ro
Contabilă la calculator / Foto: Freepik

RO e-Factura a devenit obligatorie pentru aceste entități

RO e-Factura devine obligatorie pentru ONG-uri și...

Alexandru Nazare
ANAF

ANAF urmează să aibă un nou șef

Adrian Nicușor Nica a fost desemnat pentru a prelua conducerea Agenției...

Bancnote
Noile telefoane Nothing
Bogdan Ivan și partenerii kazahi
Bursa de Valori București
Registrul Auto Roman
Ciprian Tătărușanu și Alin Dobre
George-Sergiu Niculescu
Foto: Freepik.com
Stradă din București, noaptea / Foto: Lawrence Krowdeed / Unsplash
Banca Națională a României

Cât aur şi valută are Banca Naţională în rezerve

La 30 iunie 2025, rezervele valutare la Banca Naţională...

DGAF
Foto: Facebook Finanțe Sed Lex
La birou / FOTO: Freepik
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Renault / FOTO: Unsplash

Guvernul prorogă RO e-Factura pentru două domenii economice

Guvernul a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, abrogarea...

Freepik.com

ANAF intră şi în cimitire: Fraudă cu monumente funerare

ANAF informează că a identificat o fraudă de peste 1,3...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

BBVA nu renunţă la preluarea Sabadell

Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat luni că va merge...

Bursa / Foto: Freepik
Protest spontan al unor angajați ai ANAF din Cluj-Napoca
Dragoș Pîslaru

pixel