Incendiu istoric în Franța! Ard păduri în Grecia, în Portugalia VIDEO

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Mobilizare europeană pentru Franța, cuprinsă de o serie de incendii fără precedent în mai multe regiuni. În Portugalia, 10.000 de hectare de pădure au fost distruse de focul dezlănțuit. Iar în Grecia, un puternic incendiu a izbucnit pe Insula Thassos. 

"Peste tot în teritoriu, peste 10.000 de pompieri și membri ai securității civile sunt mobilizați împotriva flăcărilor", a scris președintele francez, Emmanuel Macron, pe Twitter, salutând solidaritatea mai multor țări europene care au promis întăriri în fața acestei situații de criză.

În cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, patru avioane pentru stingerea incendiilor au fost trimise în Franța din Grecia și Suedia. De asemenea, peste 350 de pompieri germani, austrieci, polonezi și români sunt așteptați să ajungă în Franța cu aproximativ 100 de vehicule.

În afară de Gironde, și alte departamente se confruntă în prezent cu incendii forestiere majore, printre care Lozère și Aveyron, Isère, Drôme, Jura și Maine-et-Loire.

"Un nou plan național de adaptare la schimbările climatice va fi pus în consultare în toamnă", a anunțat, la rândul său premierul francez, subliniind că "trebuie să continuăm mai mult ca niciodată să luptăm împotriva schimbărilor climatice și, de asemenea, să continuăm (...) să ne adaptăm la aceste schimbări climatice".

Youtube video image

"Incendiul are un comportament relativ atipic și aberant", a explicat locotenent-colonelul Arnaud Mendousse, ofițerul de comunicare al Serviciului departamental de pompieri și salvare (Sdis) din Gironde, la BFMTV, subliniind că focul "se propagă în toate direcțiile și nu doar în direcția vântului". "Este un căpcăun, este un monstru", a comentat Gregory Allione, președintele Federației naționale a pompierilor francezi (FNSPF), la RTL.

Potrivit datelor sistemului european de informații privind incendiile de pădure (Effis), de la începutul anului au fost deja înregistrate 263 de incendii în Franța, cu o suprafață totală arsă de aproape 58.000 de hectare (față de 214 incendii și 30.652 de hectare de pădure distruse de foc pe tot parcursul anului 2021). Numai în această etapă, suprafața arsă în 2022 este echivalentă cu aproape de șase ori suprafața medie anuală arsă în perioada 2006-2021.

Parcul natural Serra da Estrela, din Portugalia

Un incendiu de pădure pentru care erau în continuare mobilizaţi joi circa 1.500 de pompieri a distrus aproximativ 10.000 de hectare de vegetaţie în regiunea muntoasă a parcului natural Serra da Estrela, situat în centrul Portugaliei, relatează AFP.

Estimare încă provizorie furnizată de Sistemul European de Informaţii privind Incendiile Forestiere (EFFIS), suprafaţa devastată de acest incendiu, izbucnit sâmbătă în comuna Covilha, corespunde unei zecimi din cele 100.000 de hectare ale acestui parc natural care a devenit în 2020 parte a reţelei globale a geoparcurilor UNESCO.

Joi, coloane de fum continuau să se ridice deasupra dealurilor împădurite din partea de est a oraşului Manteigas, unde elicoptere cu apă se auzeau survolând în încercarea de a încetini extinderea incendiului. "Incendiul rămâne activ în pofida unei evoluţii favorabile", a declarat comandantul Protecţiei Civile, Miguel Cruz, în cadrul unei conferinţe de presă joi după-amiază. Începând de sâmbătă, mai mulţi versanţi ai munţilor din jur au fost total înnegriţi de flăcări, fiind acum acoperiţi cu pini carbonizaţi.

Evacuări în insula Thassos

Pompierii au încercat, joi, să stăvilească un incendiu forestier de amploare declanşat pe insula turistică Thassos, din Grecia, care a dus la evacuarea rezidenţilor unui sat ameninţat de flăcări, informează DPA. Şase avioane pentru stingerea incendiilor, şase elicoptere şi sute de pompieri şi voluntari, precum şi unităţi militare au fost mobilizate pentru stingerea incendiului, a precizat joi departamentul de pompieri.

Insula din nordul Mării Egee este acoperită de păduri dese. Nori groşi de fum puteau fi zăriţi de la mare depărtare în dimineaţa zilei de joi, a relatat presa locală. Nicio persoană nu a fost rănită până în acest moment, a declarat pentru prostul public de radio primarul insulei, Lefteris Kyriakidis.

Peste 13.000 de hectare au ars în Grecia anul acesta, potrivit forţelor de apărare civilă. Mai multe incendii ar fi fost acţiuni de incendiere premeditată. Schimbările climatice reprezintă, potrivit meteorologilor, un factor care accelerează incendiile. După mai multe luni de secetă cauzată de temperaturile ridicate şi de vânturile puternice, condiţiile ar putea transforma orice mic incendiu într-un incendiu forestier masiv, au declarat joi meteorologii la postul de radio naţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente. Freepik.com
ANAF
Ioana Dogioiu
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF

pixel