Încep lucrările la linia de metrou 1 Mai - Aeroportul Otopeni

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Metrou
Metrou
Lucrările la magistrala de metrou 1 Mai - Aeroportul Otopeni vor începe curând, în condiţiile în care un singur aviz de utilităţi mai trebuie obţinut de la Primăria Capitalei, a declarat, marţi, Mihai Barbu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Metrorex.

"Lucrările vor începe cât de curând posibil. Mai este de obţinut un singur aviz, un aviz de utilităţi de la Primăria Capitalei, pentru coordonarea utilităţilor, şi apoi pot începe lucrările pentru construcţia metroului pe tronsonul Tokyo, adică Mall Băneasa - 1 Mai (secţiunea de sud - n. r.). Lucrările vor începe de undeva dintr-o parcare din spatele magazinului Ikea, zona comercială Băneasa. Un utilaj a ajuns deja în Bucureşti. El este demontat, urmează să se monteze acolo de unde începe foratul şi apoi va trebui să ajungă şi al doilea utilaj de foraj, care va începe imediat după ce primul sapă o lungime de 200 metri - aşa ne-a spus constructorul, asta vă spun şi eu dumneavoastră - şi vor merge în paralel cele două tunele până la staţia 1 Mai", a susţinut Barbu, care a participat la deschiderea Summitului Zilelor Feroviare, organizat de Club Feroviar, în parteneriat media cu AGERPRES, Jurnalul de Afaceri şi Railway.

Potrivit acestuia, partea de execuţie de structură, conform contractului, trebuie să dureze 36 de luni.

"Apoi urmează partea de arhitectură şi apoi achiziţia de trenuri, toate procedurile fiind în derulare la această oră. Va fi o altă procedură şi un alt contract pentru lucrările de arhitectură", a spus preşedintele CA al Metrorex.

Întrebat dacă există o dată estimativă pentru începerea lucrărilor, Mihai Barbu a dat asigurări că avizul de la Primăria Bucureşti va fi dat foarte curând.

"Ordinul de începere a lucrărilor s-a dat pentru execuţie. Trebuie să înceapă, după ce obţin toate avizele. Ei ne-au spus că îl vor lua foarte curând, dar ceea ce este important de spus: cadrul legislativ s-a îmbunătăţit, autorizaţia de construire o eliberează acum Ministerul Transporturilor, ceea ce se va întâmpla foarte repede. Deci, imediat după obţinerea avizului, obţin autorizaţia de construire şi pot începe lucrările de structură", a explicat el.

 

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

 

În ceea ce priveşte secţiunea de nord a Magistralei M6 de metrou, Tokyo - Aeroportul Otopeni, ordinul de începere a lucrărilor de structură a fost dat pe 2 octombrie, iar termenele contractuale vor fi de 48 de luni de la această dată.

"Pentru porţiunea de la Tokyo, de la Băneasa la Otopeni, ordinul de începere a lucrărilor de structură s-a dat deja, pe data de 2 octombrie încep lucrările de proiectare şi apoi lucrările de execuţie de structură. Deci, întâi proiectarea şi apoi lucrările de execuţie pentru structură. Termenele contractuale sunt aceleaşi ca şi la primul tronson 48 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor. Deci 12 proiectarea şi 36 execuţia", a adăugat Mihai Barbu.

Contractul în valoare de 1,28 miliarde de lei (fără TVA) pentru proiectarea şi execuţia secţiunii Tokyo - Aeroport Otopeni a Magistralei 6 de metrou a fost atribuit unei asocieri de constructori şi proiectanţi din Turcia, a anunţat pe 28 februarie 2023 pe pagina sa de Facebook ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, lotul 1.2 (Tokyo - Aeroport Otopeni) al M6 va avea o lungime de 7,6 km. Finanţarea contractului este asigurată din fonduri de la bugetul de stat şi fonduri externe rambursabile, iar lucrările sunt programate să dureze 48 luni de la data emiterii Ordinului de Începere.

"Vor fi realizate 6 staţii de metrou: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni. După finalizare, acest lot va completa traseul Magistralei 6 de metrou şi va asigura legătura între actuala staţie de metrou 1 Mai existentă şi Aeroportul Otopeni", a notat Grindeanu.

Secţiunea de sud va avea următoarele staţii: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo.

Întreaga Magistrală 6 a metroului bucureştean va avea o lungime de 14,2 km şi 12 staţii de metrou.

Potrivit unui comunicat al Metrorex, câştigătorul licitaţiei restrânse organizată pentru atribuirea contractului de achiziţie sectorială având ca obiect: "Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Magistrala 6 1 Mai - Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo - Aeroport Otopeni" este Asocierea Gulermak Aazir Sanayi Inşaat Ve Taahhut A.S.- Somet SA.

Sursele de finanţare ale contractului sunt bugetul de stat şi fonduri externe rambursabile - credit extern JICA.

Proiectul Magistrala 6 "Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă" contribuie, prin realizarea sa, la dezvoltarea economiei regionale şi îmbunătăţirea mediului urban, prin reducerea blocajelor de trafic, a accidentelor rutiere şi a poluării aerului, fiind un proiect de utilitate publică de interes naţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik

pixel