INCREDIBIL. Cărți aduse de cămile în Etiopia

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
O organizaţie caritabilă a introdus într-o zonă îndepărtată din Etiopia o nouă metodă prin care încearcă să-i protejeze de munca forţată pe copiii
O organizaţie caritabilă a introdus într-o zonă îndepărtată din Etiopia o nouă metodă prin care încearcă să-i protejeze de munca forţată pe copiii
O organizaţie caritabilă a introdus într-o zonă îndepărtată din Etiopia o nouă metodă prin care încearcă să-i protejeze de munca forţată pe copiii care nu pot merge la şcoală din cauza pandemiei de coronavirus - cărţile transportate cu cămile.

Etiopia şi-a închis şcolile la mijlocul lunii martie şi a trimis peste 26 de milioane de copii acasă, ceea ce specialiştii susţin că reprezintă un risc crescut de muncă şi căsătorie forţată a minorilor, relatează vineri Thomson Reuters Foundation.

Însă, în regiunea Somali din estul ţării, peste douăzeci de cămile sunt folosite pentru a transporta cutii de lemn pline cu manuale pentru a ajuta mii de copii din satele îndepărtate să îşi continue educaţia.

''Amploarea acestei crize este imensă, dar suntem hotărâţi să satisfacem nevoile celor mai vulnerabili şi să ne asigurăm că niciun copil nu o duce mai rău la sfârşitul acestei pandemii", a declarat Ekin Ogutogullari, directorul filianei din Etiopia a Save the Children (Salvaţi Copiii), organizaţia caritabilă aflată în spatele acestei scheme.

Nouă marcă înregistrată pentru produsele din ariile protejate

''Ne asigurăm că aceşti copii continuă să citească şi să înveţe, în ciuda faptului că nu merg la şcoală'', a spus el pentru Thomson Reuters Foundation.

Save the Children a lansat bibiotecile mobile cu cămile în urmă cu un deceniu şi a ajutat peste 22.000 de copii din 33 de sate să aibă acces la educaţie în timpul pandemiei.

Voluntarii din comunităţi călătoresc în sate alături de cămilele care transportă cutii cu cărţi şi un cort şi amenajează o bibliotecă temporară care rămâne în fiecare sat timp de două zile şi jumătate înainte de a merge mai departe.

Organizaţia caritabilă şi-a adaptat bibliotecile mobile noilor circumstanţe - înainte, copiii se strângeau laolaltă şi citeau împreună, însă în prezent ei iau cărţile acasă şi le returnează săptămâna următoare.

Luna trecută, organizaţia a desfăşurat un sondaj la care au participat treizeci de copii etiopieni cu privire la temerile pe care le au în legătură cu pandemia de coronavirus şi a constatat că aceştia erau îngrijoraţi de presiunea economică asupra familiilor lor şi de creşterea numărului de cazuri de muncă şi căsătorie forţată în rândul minorilor.

Un copil din regiunea Somali, unde populaţia se confruntă cu seceta, inundaţiile, epidemiile şi invaziile de lăcuste de deşert, a declarat că mulţi minori sunt nevoiţi să lucreze ca păstori sau să adune lemne de foc în perioada în care nu merg la şcoală.

Aproape 16 milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani sunt supuşi exploatării prin muncă în Etiopia, potrivit unui sondaj naţional publicat în 2018.

Joan Nyanyuki, director executiv al filialei din Etiopia a African Child Policy Forum, o instituţie de de cercetare, a declarat că rolul şcolilor este acela de a-i proteja şi educa pe copii. ''În prezent însă, când şcolile sunt închise, copiii sunt rupţi în totalitate de diferite beneficii ale sistemului educaţional", a spus ea.

''(Ei) sunt mai predispuşi la violenţă, abuz şi chiar la riscul de a sări peste mese, ceea ce ar putea duce la malnutriţie şi înfometare'', a adăugat Nyanyuki.

Ogutogullari a declarat că organizaţia caritabilă pe care o reprezintă încearcă să găsească moduri creative prin care să îi ajute pe copii să înveţe. ''Cu mai mult sunt privaţi de şcoală cu atât creşte numărul copiilor care ar putea să nu se mai întoarcă la şcoală'', a atras el atenţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel