Această măsură face obiectul unui proiect de lege care, după ce a trecut de Senat, a primit raport de adoptare la Camera Deputaților. Plafonarea la 8.500 de lei a indemnizației de creștere a copilului a fost introducă în a doua parte a anului 2017, guvernanții de atunci invocând drept justificare necesitatea unei utilizări mai eficiente a resurselor bugetare.
În plus, proiectul de act normativ prevede inclusiv schimbarea modului de calcul a acestui ajutor financiar. Mai exact, după intrarea în vigoare a măsurilor votate de parlamentari, cuantumul minim al indemnizației nu va mai fi calculat în funcție de valoarea indicatorului de referință (ISR), ci în funcție de valoarea salariului minim brut pe țară.
Citește și Mai multe indemnizații și facilități pentru o categorie angajați
În prezent, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 stabilește că valoarea indemnizației “reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului. Cuantumul minim al indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei”.
Propunerea apare în contextul în care valoarea ISR a rămas neschimbată din 2010, în timp ce, în aceeași perioadă, valoarea salariului minim brut a crescut de mai multe ori. Astfel, odată cu creșterea valorii minime a indemnizației de creștere și eliminarea plafonului maxim al acesteia, inițiatorii se așteaptă ca natalitatea să crească, deoarece aceste măsuri vor încuraja și femeile de carieră să facă cel puțin un copil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...
România își schimbă strategia...
Sistemul de pensii private...
Spotify a raportat marţi un profit net de 2,212 miliarde...
Parlamentul European și-a...
Autoritățile centrale și...
Leul a câștigat teren marți, 10...
Asigurările voluntare de...
Prețurile carburanților din...
În timp ce fermierii din vestul...
Alphabet, compania-mamă a...
A fost lansată licitaţia...
Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...
Banca Națională a României își...
Agenția Națională de...
Analistul economic Adrian...
România a finalizat cu succes...
Ministerul Finanțelor a...
Valoarea totală a finanţărilor...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...