Indienii se tem că Marea Britanie ar putea impune o nouă taxă pe produsele cu o mare amprentă de carbon

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Industrie / Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Este vorba despre acele produse industriale care, prin procesul de producție, poartă o mare amprentă de carbon deși Marea Britanie nu este încă decisă asupra aplicării acestei taxe pe importuri.

India este îngrijorată că Marea Britanie ar putea aplica o taxare pe importurile de bunuri cu o mare amprentă de carbon, cum ar fi oțelul, și dorește un mecanism în cadrul acordului de liber schimb (FTA) planificat pentru a aborda problemele care decurg dintr-o astfel de măsură, au declarat trei surse pentru Reuters.

La începutul acestui an, Marea Britanie a inițiat consultări pe plan intern cu privire la măsuri pentru o potențială taxă la frontiera privind aceste produse, care ar putea imita mecanismul similar al Uniunii Europene.

Acum, India dorește să fie inclusă în acordul de liber schimb prin care să angajeze Marea Britanie să organizeze consultări bilaterale cu New Delhi în cazul în care este introdusă o astfel de măsură, au declarat oficialii indieni.

"Ideea este de a ne asigura că acordul dintre India și Marea Britanie este pregătit pentru viitor, iar acest mecanism poate acționa ca o nouă barieră tarifară în viitor", a declarat unul dintre oficiali.

 

Britanicii sunt încă nehotărâți în această privință

 

Potrivit celor doi oficiali, partea britanică consideră această solicitare ca fiind "nedreaptă", deoarece nu s-a luat nicio decizie cu privire la introducerea unei astfel de măsuri.

Mecanismul de taxare al produselor industriale de import cu o mare amprentă de carbon al UE (CBAM), primul regim tarifar din lume de acest fel, a intrat în prima sa fază în octombrie, provocând neliniște în rândul partenerilor comerciali precum India, care intenționează să îl conteste în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.

Departamentul britanic pentru Afaceri și Comerț a declarat că "Regatul Unit și India continuă să lucreze în vederea încheierii unui acord comercial ambițios care să fie benefic pentru ambele țări. Am fost întotdeauna clari că vom semna doar un acord care este corect, echilibrat și, în cele din urmă, în interesul poporului britanic și al economiei".

Pe parcursul negocierilor, discuțiile privind acordul de liber schimb între India și Regatul Unit s-au lovit de mai multe obstacole, iar ambițiosul pact este acum amânat cu peste un an față de termenul anterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Gaze naturale / Foto: Freepik
ANAF

Vacanţe la mare cu până la 60% mai ieftine. Află detalii

Cea de-a 47-a ediţie a programului "Litoralul pentru...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com

Spotify scumpește abonamentele şi anunţă noi servicii

Spotify va majora prețurile pe măsură ce investește în...

Bani. Freepik.com
Rafinărie / FOTO: Freepik
Bursa de la București / FOTO: Facebook
AI. Freepik.com
Imagine din timpul protestelor angajaților MIPE pe tema tăierii sporurilor
Freepik.com
Freepik.com
Plată online / Foto: Freepik
Mașină veche, o rablă / FOTO: Facebook AFM

Programul Rabla, modificat. Câţi bani veţi primi

Ghidul Rabla Auto a intrat în dezbatere publică....

Legea mirosului. freepik.com
Freepik.com
Factură energie electrică
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Daniel Torok
foto: pexels.com
Aur vs argint. Freepik.com

pixel